Acţiunile FP continuă să crească şi ating un nou record
Administratorul Fondului Proprietatea, compania Franklin Templeton, a anunţat miercuri că vrea să accelereze programul de răscumpărare de acţiuni derulat de FP prin lansarea unei oferte de cumpărare pentru 4,35% din acţiunile Fondului.
În urma acestui anunţ preţul acţiunilor Fondului Proprietatea a crescut treptat, iar maximul tranzacţionat a fost de 0,7635 lei, reprezentând un nou record de la listarea la Bursă.
În jurul orei 13:10, operaţiunile se realizau la 0,7585 lei, în creştere cu 2,85% faţă de închiderea de miercuri.
Acţiunile FP erau cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 11,7 milioane lei, acoperind astfel 52% din lichidiatea totală, de 22,54 milioane lei (5,04 milioane euro).
La ora menţionată, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost în creştere cu 0,72%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu 0,75% peste nivelul de miercuri.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 1,12%.
Indicele extins BET-XT a avansat cu 0,61%, iar indicele extins BET-BK a urcat cu 0,52%.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Bursele europene consemnau scăderi de până la 0,44%, investitorii aşteptând un raport privind numărul cererilor pentru ajutor de şomaj din SUA.