Acţiunile Gazprom au scăzut la minimul ultimelor trei luni, din cauza protestelor din Ucraina

Acţiunile grupului rus Gazprom au scăzut la minimul ultimelor trei luni la New York şi Moscova, din cauza celor mai ample proteste politice după 2004 din Ucraina, rută majoră de tranzit a gazelor ruseşti către Uniunea Europeană, relatează Bloomberg.
Economica.net - mar, 03 dec. 2013, 16:25
Acţiunile Gazprom au scăzut la minimul ultimelor trei luni, din cauza protestelor din Ucraina

Certificatele americane de depozit ale Gazprom sunt în declin cu 1% la bursa din New York, după ce luni au coborât cu 3%. La Moscova, titlurile Gazprom sunt în scădere cu 2%, continuând declinul de 1% de luni, când au atins minimul ultimelor trei luni.

Vicepremierul rus Igor Şuvalov a declarat că Rusia va oferi gaze naturale ieftine Ucrainei, dacă ţara va intra în uniunea vamală creată cu Belarus şi Kazahstan.

Ucraina a renunţat la semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, la Vilnius, dar preşedintele Viktor Ianukovici a reiterat obiectivul ţării de integrare europeană. Decizia a declanşat cele mai ample proteste de strată din Ucraina după Revoluţia Portocalie din 2004.

„Gazprom se confruntă cu riscuri majore din cauza protestelor din Ucraina. Grupul va fi nevoit probabil să reducă preţul foarte ridicat impus pentru gazele livrate Ucrainei, iar Ucraina va încerca să obţină majorarea tarifelor de tranzit”, consideră Mansur Mammadov, manager de fonduri la compania Kazimir Partners, în Baku, Azerbaidjan.

Ucraina va negocia un nou preţ pentru gazele naturale, în două săptămâni, a declarat premierul ucrainean Micola Azarov, pe 1 decembrie.

În prezent, Ucraina plăteşte circa 430 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze, dar consideră că preţul justificat este de 300 de dolari, potrivit ministrului ucrainean al Energiei, Eduard Stavitski.

Te-ar mai putea interesa și
RMN decontat de Casa de Asigurări de Sănătate la Donna Medical Center
RMN decontat de Casa de Asigurări de Sănătate la Donna Medical Center
Începând din iunie, pacienții asigurați la sănătate pot beneficia de consultații de specialitate și investigații medicale gratuite în baza biletului de trimitere la mai multe specialităţi......
Afacerile angrosiștilor, pe minus după primele 4 luni din 2025
Afacerile angrosiștilor, pe minus după primele 4 luni din 2025
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata în primele 4 luni din acest an a scăzut cu 3,1%,a transmis joi INS, ca urmare ...
Nordul Bulgariei poate atrage investiții de zeci de miliarde de euro, deoarece are ceva ce îl diferențiază – fluviul Dunărea
Nordul Bulgariei poate atrage investiții de zeci de miliarde de euro, deoarece are ceva ce îl diferențiază – fluviul ...
Nordul Bulgariei poate atrage investiții de zeci de miliarde deoarece are ceva ce îl diferențiază – fluviul Dunărea. ...
Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a înrăutățit
Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a înrăutățit
Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu s-a înrăutățit, sugerează ultimul buletin medical de la Spitalul ...