Acțiunile grupului polonez LPP, unul dintre cei mai mari retaileri de modă din Europa de Est, s-au redresat după prăbușirea de vineri, cauzată de dezvăluirea legăturilor sale cu Rusia
Luni dimineaţa, titlurile LPP au înregistrat un avans de 36%, după ce scăderea de vineri a şters trei miliarde de dolari din capitalizarea sa bursieră, declaraţiile conducerii ajutând la atenuarea temerilor privind riscurile legate de reputaţie şi transparenţă. În plus, compania şi-a majorat în creştere estimările privind vânzările şi a anunţat că ia în considerare un program de răscumpărare de acţiuni.
Totuşi, acţiunile sunt cu 24% sub nivelul de dinaintea apariţiei raportului Hindenburg, care susţine că haine „identice” cu cele oferite de LPP în Polonia sunt vândute în Rusia. Hindenburg a numit „falsă” retragerea retailerului de pe cea mai mare piaţă a sa, după invadarea Ucrainei.
Ca parte a tranzacţiei de renunţare la operaţiunile de pe piaţa rusă, care a fost efectuată la câteva luni după invadarea Ucrainei, în 2022, compania a continuat să livreze îmbrăcăminte agenţilor care vindeau marfă în Rusia. Directorii au promis luni că nu vor mai fi efectuate astfel de vânzări.
Firmele poloneze s-au grăbit să iasă de pe piaţa rusă după invadarea Ucrainei, pe fondul presiunii publice puternice şi al riscului boicotului din partea cumpărătorilor.
Luni la prânz, titlurile LPP înregistrau un avans de 18%, la 13.500 zloţi, după ce joi au închis la 17.830 zloţi.
LPP se aşteaptă în acest an la vânzări de 21 miliarde de zloţi (5,3 miliarde de dolari), după ce anterior previziona 20 miliarde de zloţi, datorită performanţei solide a mărcii Sinsay.
Vânzările către companiile care revând hainele în Rusia au reprezentat anul trecut 6,8% din veniturile LPP, faţă de 19,2% din vânzări obţinute din Rusia înainte de vânzarea operaţiunilor, în iunie 2022, a precizat LPP.
După prăbuşirea de vineri, LPP se tranzacţiona la un discount de 35% – 45% faţă de alţi retaileri, cum ar fi Inditex SA, Hennes & Mauritz AB şi Next plc, iar raportul Hindenburg ar putea avea ca rezultat o reducere de 15% a fundamentelor LPP, a apreciat Grzegorz Kujawski, analist la Trigon Dom Maklerski. Acesta a explicat că LPP rămâne „indicatorul perfect” pentru aşteptata redresare a încrederii consumatorilor din Europa de Est.
Grupul polonez LPP operează magazinele Reserved, Mohito, Cropp, Sinsay şi House.
Sursa foto: Flickr