Acţiunile MedLife intră mâine la tranzacţionare la BVB

Economica.net
19 12. 2016
medlife_63132200

Acţiunile vor intra la tranzacţionare pe data de 21 decembrie, iar la evenimentul care va fi organizat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în acest sens vor participa reprezentanți ai BVB, MedLife, Raiffeisen Bank, Autoritatea de Supraveghere Financiară, antreprenori și reprezentanți ai mediului financiar-bancar, potrivit unui comunicat al BVB.

MedLife a reuşit până la termenul limită, vinerea trecură, să strângă din piaţă 230 milioane lei (50,9 milioane euro) de la investitorii privaţi pentru acţionarii care vor să iasă din companie, sumă care face din listarea companiei operaţiunea cu cel mai mare succes realizată vreodată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) de către o firmă privată, arată datele publicate luni de RTPR Allen & Overy, care a oferit consultanţă la listare.

Acţiunile Medlife au fost subscrise la un preţ de 26 de lei.

Oferta MedLife este prima ofertă publică iniţială (IPO) a unei companii private din România după aproape un deceniu şi reprezintă un pas înainte pentru piaţa de capital, a declarat, recent, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Lucian Anghel.

‘MedLife este o companie bine condusă, care activează într-un domeniu ce va rămâne extrem de interesant pentru următoarele decenii. E prima companie din acest sector (medical – n. r.) care este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Eu cred că tranzacţia a fost un mare succes, dacă ne uităm la suprasubscrierea consistentă de pe partea de retail, ceea ce arată un interes foarte ridicat’, a mai afirmat preşedintele BVB.

Pachetul de acţiuni care a fost pus la vanzare, după aprobarea prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), era deţinut de fondurile V4C Eastern Europe Holding V Limited (V4C) şi de International Finance Corporation (IFC).

Înainte de IPO, fondul de private equity V4C avea o participaţie de 36,25% din Medlife, iar IFC – de12,75%.

Familia Marcu va continua să controleze afacerea, rămânând acţionar majoritar cu 51% din acţiunile companiei, in condiţiile în care nu a vândut nicio acţiune în cadrul IPO-ului.

De asemenea, IFC deţine în continuare cel puţin 5% din acţiunile companiei la finalizarea ofertei. În schimb, V4C a ieşit complet din acţionariatul MedLife.

Acţiunile MedLife urmează să intre la tranzacţionare săptămâna aceasta.

La 30 septembrie 2016, grupul MedLife opera 36 de clinici, 8 spitale generaliste şi specializate, 24 de laboratoare cu mai mult de 143 de puncte de colectare de analize medicale, 9 farmacii, 8 cabinete de stomatologie şi servea peste jumătate de million de clienţi în Romania.