Acţiunile Oltchim au căzut cu 15%, într-o piaţă apatică

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,84%, într-o piaţă în care acţiunile Oltchim (OLT) au căzut cu aproape 15%, limita maximă de variaţie admisă pentru majoritatea titlurilor de la BVB, după eşecul privatizării companiei.
Economica.net - mie, 03 oct. 2012, 14:22
Acţiunile Oltchim au căzut cu 15%, într-o piaţă apatică

Titlurile Oltchim au revenit miercuri dimineaţă la tranzacţionare, după ce în precedentele opt şedinţe au fost suspendate în vederea privatizării companiei. Bursa a suspendat titlurile de la tranzacţionare pe 20 septembrie, înainte de termenul până la care OPSPI a primit oferte pentru privatizarea combinatului chimic din Râmnicu-Vâlcea.

Contractul de privatizare a Oltchim nu a fost încheiat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului majoritar de acţiuni deţinut de stat la combinatul chimic, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

La reintrarea la transfer acţiunile Oltchim au căzut cu 15%, după care în următoarele minute au avut o uşoară încercare de recuperare şi corecţia s-a redus la 7,8%. După ora 10:09, corecţia a rămas la 14,98%. La finalul şedinţei, acţiunile companiei erau cotate la 0,5535 lei. Cu aceste titluri au fost realizate 146 de operaţiuni în valoare cumulată de 164.000 de lei.

„Este de la sine înţeles că scăderea ilustrează părerea deţinătorilor actuali de acţiuni faţă de modul în care s-a desfăşurat şi încheiat recentul episod din privatizarea companiei. Lipsa de consecvenţă şi credibilitate dovedesc încă odată că sunt atributele cel mai puţin dorite de investitori într-un asemenea proces. De altfel, piaţa locală de capital suferă pe de-a întregul ei din cauza aceloraşi comportamente inconsecvente şi impredictibile pe care statul român le-a avut faţă de bursă, amânarea privatizărilor de teama transparenţei în toţi aceşti ani fiind un exemplu grăitor”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,95%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era cu 0,91% sub nivelul de marţi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 1,14%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a scăzut cu 0,52%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a încheiat cu 0,35% mai jos faţă de marţi.

Investitorii au transferat acţiuni de doar 6,7 milioane lei (1,5 milioane euro), valoare cu mult sub rulajul de marţi, de 90,4 milioane lei (20 milioane euro). Lichiditatea de marţi a fost asigurată în proporţie de 93% de operaţiuni cu acţiunile Fondului Proprietatea, în valoare cumulată de 83,8 milioane lei (18,5 milioane euro).

„Rulajele foarte mici pot fi explicate pe de o parte de evoluţia relativ stabilă a pieţelor internaţionale în această şedinţă, precum şi de fluctuaţiile minore ale pieţei futures din SUA. Pe de altă parte, cel al doilea motiv este cel mai neplăcut şi este unul propriu pieţei româneşti, anume dezinteresul acut al investitorilor de a tranzacţiona pe o piaţă cu volume mici. Astfel, se întăreşte cercul vicios în care ne aflăm. Cred că acest cerc vicios se va rupe dacă pieţele internaţionale înregistrează o corecţie în perioada imediat următoare sau pe măsură ce ne vom apropia anticipări ale dividendelor pe care le-ar putea anunţa câteva companii importante din bursa locală, fapt ce ar declanşa interesul cumpărătorilor”, a afirmat brokerul.

Titlurile Fondului Proprietatea au fost din nou cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 3,3 milioane lei, iar preţul a scăzut cu numai 0,09%, la 0,5275 lei.

În prima zi de tranzacţionare pe sistemul alternativ al BVB, cu acţiunile firmei de curăţenie Pro Vorbas (PVBS) a fost realizată o operaţiune de 1.400 de lei, la preţul de 3,5 lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 91.000 de lei, valoare de peste două ori mai redusă decât rulajul de marţi, de 220.000 de lei.

Titlurile Prospecţiuni (PRSN) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 38.000 de lei, iar preţul a stagnat la 0,15 lei.

La închiderea şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere uşoară, deşi dimineaţă au deschis în scădere, după ce premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a negat că guvernul de la Madrid ar avea planuri imediate de a cere un ajutor financiar extern, în timp ce industria serviciilor din China a avut cea mai lentă expansiune din ultimele 19 luni.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a spus că nu există un calendar pentru aprobarea bugetului pentru anul 2025 şi că nu crede că este......
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare și infrastructurilor de servicii”
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare ...
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), instituție din cadrul Consiliului Concurenței, anunță ...
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Groenlanda nu este de vânzare, a declarat luni liderul acestei mari insule arctice, răspunzând comentariilor făcute de ...
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate în perioada septembrie – decembrie 2024
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate ...
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au aplicat amenzi de 47,3 milioane de lei şi au confiscat bunuri, ...