Acţiunile OMV Petrom au scăzut cu 1,48%, după creşterea de peste 3% de miercuri

Economica.net
21 02. 2013
bursa_bucuresti_bvb_59148000

După primele minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,54%, iar indicele BET-XT se plasa cu 0,47% sub închiderea de miercuri. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP).

În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 0,46%.

La ora 10:21, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a scăzut cu 0,37%, în timp ce indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 0,75% sub închiderea şedinţei precedente.

Acţiunile OMV Petrom au scăzut cu 1,14%, corectându-se uşor, după ce grupul Petrom a anunţat rezultatele financiare înregistrate anul trecut.

În şedinţa anterioară, unii investitori au ridicat preţul acestor acţiuni cu peste 3%, în aşteptarea publicării rezultatelor financiare. Analiştii se aşteaptau ca cea mai mare companie din România să anunţe un profit record, între 4,06 miliarde lei şi 4,55 miliarde lei.
Grupul Petrom a anunţat joi dimineaţă că anul trecut a înregistrat un profit record, de 3,946 miliarde lei (885,5 milioane euro), în creştere cu 5%, iar vânzările au urcat cu 16%, la un nou maxim, de 26,258 miliarde lei (5,892 miliarde euro), în principal datorită evoluţiei pozitive a preţurilor produselor petroliere, deşi cantităţile comercializate au fost mai mici.

Corecţia uşoară consemnată de acţiunile OMV Petrom la deschiderea şedinţei a venit pe al doilea rulaj din piaţă, de 253.000 de lei.

Investitorii de la BVB au tranzacţionat în total acţiuni de 837.000 de lei (191.000 de euro), valoare de aproape trei ori sub rulajul de la debutul şedinţei precedente, de 2,1 milioane lei (490.000 de euro).

Titlurile Fondului Proprietatea (FP) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 315.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 0,34%, la 0,578 lei.

Marile pieţe europene au deschis şedinţa în scădere cu până la 1,1%, din cauza temerilor investitorilor că Rezerva Federală a SUA va reduce programul de achiziţii de active financiare în cea mai mare economie a lumii.