Acţiunile OMV Petrom au urcat cu peste 5% şi au atins maximul ultimelor şapte luni

Bursa de la Bucureşti s-a decuplat de evoluţia burselor europene şi a crescut cu 0,85%, într-o piaţă în care acţiunile OMV Petrom au urcat cu 5,13% şi au atins maximul ultimelor şapte luni, după ce compania a anunţat descoperirea unui zăcământ semnificativ de gaze naturale în Marea Neagră.
Economica.net - mie, 22 feb. 2012, 21:18
Acţiunile OMV Petrom au urcat cu peste 5% şi au atins maximul ultimelor şapte luni

Piaţa a deschis ziua în creştere uşoară, însă după primele 30 de minute a trecut pe scădere, urmând linia burselor europene. După ora 14:00, principalii indici au revenit pe verde susţinuţi în principal de creşterea acţiunilor OMV Petrom şi a titlurilor Fondului Proprietatea. Cele două acţiuni au menţinut astfel şi miercuri indicii pe verde datorită ponderilor importante pe care le au în calculul indicilor bursieri.

În prima parte a şedinţei cotaţia acţiunilor OMV Petrom nu fost influenţată semnificativ de rezultatele financiare record înregistrate de grupul Petrom. În primele minute preţul a urcat cu cu aproape 3%, însă în doar zece minute acţiunile au trecut uşor pe roşu.

Titlurile companiei au fost suspendate de la tranzacţionare între orele 12:25 – 14:00, interval în care OMV Petrom a anunţat că a descoperit împreună cu Exxon un zăcământ semnificativ de gaze naturale în Marea Neagră. Estimările preliminare plasează zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.

Anunţul a avut o influenţă vizibilă asupra acţiunilor OMV Petrom, care au urcat cu peste 3,5% la revenirea la tranzacţionare. Punctul maxim de creştere a fost atins în jurul orei 15:00, când cotaţia, de 0,414 lei, era cu 6,15% peste nivelul de marţi.

La finalul şedinţei, acţiunile OMV Petrom erau cotate la 0,41 lei, preţ cu 5,13% peste nivelul de marţi. O cotaţie mai mare nu a mai fost atinsă din 8 iulie, când titlurile au fost transferate la 0,417 lei. Acţiunile companiei petroliere au înregistrat un rulaj de 8,8 milioane lei, sumă din care 2 milioane lei au reprezentat valoarea unui deal.

După anunţul privind zăcământul de gaze naturale, acţiunile OMV au urcat cu până la 5,8% pe bursa de la Viena, însă apoi creşterea a încetinit, astfel că la finalul şedinţei de la Bucureşti, erau în creştere cu 3,26%.

„Piaţa a reacţionat şi astăzi la rezultatele companiei, deşi de la începutul anului până în prezent acţiunea Petrom a crescut cu aproape 40%. În prima parte a zilei a putut fi observată aplicarea zicalei cumpără pe zvon sau, în cazul de faţă, pe aşteptări, şi vinde pe ştire. Astfel, după o creştere până în jurul valorii de 0,4 lei/acţiune, am putut observa o marcare de profit, care a dus cotaţia pe scădere uşoară. Creşterile au fost resimţite mai puternic după ce a fost publicat anunţul privind descoperirea zăcământului de gaze naturale”, a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Niculae, trader la Departamentul Pieţe de Capital al Piraeus Bank.

El a subliniat că Petrom nu a anunţat încă valoarea dividendului pe care l-ar putea acorda, precum şi faptul că descoperirea zăcământului de gaze naturale necesită investiţii importante, de câteva miliarde de dolari.

Grupul Petrom a înregistrat anul trecut un profit record în creştere cu 72%, la 3,759 miliarde lei (887 milioane euro), cel mai mare câştig înregistrat vreodată de o companie din România, şi vânzări record de 22,61 miliarde lei (5,3 miliarde euro).

Evoluţia acţiunilor OMV Petrom a contribuit şi la creşterea indicilor bursieri din care aceste titluri fac parte şi, totodată, au cea mai mare pondere.

Astfel, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 1,34%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,8%.

Titlurile celor cinci SIF-uri şi acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au plasat indicele BET-FI cu 0,45% peste închiderea de marţi.

Totodată, indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,87%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP.

Titlurile FP au fost din nou cele mai lichide din piaţa principală, cu operaţiuni de 16,6 milioane lei, sumă din care 1 milion de lei a reprezentat valoarea unui deal. Preţul acestor acţiuni a revenit pe creştere în a doua parte a zilei şi a avansat cu până la 2,15%, atingând cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni, de 0,5455 lei. Un preţ mai mare nu a mai fost înregistrat din 22 iunie, când titlurile au fost cotate la 0,5055 lei.

La finalul zilei, acţiunile Fondului Proprietatea au fost transferate la 0,541 lei, preţ în creştere cu 1,31%.

„Se poate presupune că evoluţia de azi a acţiunilor FP este în strânsă legătură cu rezultatele obţinute de Petrom, ţinând cont de expunerea pe care o are Fondul Proprietatea faţă pe compania petrolieră. Totuşi, modul de alocare a profitului OMV Petrom este încă necunoscut, deci impactul mai mare este dat în momentul de faţă de preţul acţiunii Petrom utilizat în calculul valorii activului net al Fondului Proprietatea”, a mai spus traderul.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 37,7 milioane lei (8,6 milioane euro), valoare cu 47% sub rulajul şedinţei de marţi, de 70,5 milioane lei (16,2 milioane euro). Lichiditatea de marţi a fost asigurată, însă, în proporţie de 70% de deal-uri cu acţiuni Fondul Proprietatea şi BRD (BRD).

Acţiunile Concefa (COFI) au crescut cu 0,85%, la 0,0119 lei, după ce în precedentele trei şedinţe au coborât cumulat cu 34,5%, în urma anunţului de joi privind solicitarea companiei de deschidere a procedurii de insolvenţă. Revenirea a fost, însă, pe un rulaj de doar 47.000 de lei.

Pe piaţa obligaţiunilor au fost realizate trei tranzacţii cu titluri de stat în valoare cumulată de 29,7 milioane lei (6,8 milioane euro).

Piaţa Rasdaq a continuat să înregistreze o lichiditate redusă, de doar 195.000 de lei. Valoare este aproape dublă faţă de rulajul de marţi, de 102.000 de lei.

Acţiunile Albalact (ALBZ) au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 43.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 0,54%, la 0,185 lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,7%, iar majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est coborau cu până la 1%.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. El a afirmat......
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...