Acţiunile PSA Peugeot Citroen scad la bursă după percheziţiile efectuate de ofiţerii antifraudă
În ianuarie, ofiţerii antifraudă au efectuat o serie de percheziţii şi la birourile Renault, ceea ce a dus la scăderea semnificativă a acţiunilor la bursă.
Reprezentanţii PSA Peugeot Citroen au dat asigurări că vor coopera deplin cu autorităţile şi că în toate ţările în care operează grupul francez nivelul emisiilor vehiculelor nu depăşeşte limitele legale. DGCCRF nu a dat publicităţii nici un comunicat privind percheziţia. limitele privind emisiile de dioxid de carbon şi oxizii de azot.
La Bursa de la Paris, acţiunile PSA Peugeot Citroen au scăzut vineri dimineaţă cu 2,5%.
Luna aceasta, compania a estimat că veniturile sale ar urma să crească cu 10% până în 2018 şi cu încă 5% până în 2021. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, PSA va lansa în fiecare an un model nou pentru fiecare dintre cele trei branduri ale sale, Peugeot, Citroen şi DS. De asemenea, vor fi dezvoltate şapte modele hibride şi patru vehicule electrice.
Statul francez deţine o participaţie de 14% în Peugeot şi are două locuri în Consiliul de Administraţie, în urma pachetului de asistenţă financiară de trei miliarde de euro, care a salvat acum trei ani compania de la faliment. De asemenea, grupul chinez Dongfeng deţine 14% din producătorul auto francez.
În 2015, PSA Peugeot Citroen a înregistrat un profit înainte de taxe de 899 milioane de euro, după pierderi de 706 milioane de euro în 2014, pe fondul reducerii de costuri şi îmbunătăţirii pieţei auto europene.
Guvernul francez a înfiinţat o comisie guvernamentală pentru a testa emisiile poluante a 100 de automobile, după ce grupul auto german Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de motoare diesel cu un software care falsifică emisiile poluante. Săptămâna trecută, Guvernul francez a anunţat că 11 automobile, provenite atât de la producători francezi cât şi internaţionali, au fost testate iar rezultatele au arătat că niciun alt producător, în afară de Volkswagen, nu a utilizat un software care să falsifice rezultatele testelor de poluare. Însă rezultatele au arătat că emisiile unor automobile Renault, alături de alte automobile produse de companii străine, depăşesc limitele privind emisiile de dioxid de carbon şi oxizii de azot.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.