Acţiunile SIF Banat-Crişana au urcat cu aproape 2%, pe cel mai ridicat rulaj din ultimele două luni

Economica.net
18 02. 2013
bursa_bucuresti_bvb_59148000

Anunţul de vineri a dus la creşteri de aproximativ 2% pe acţiunile SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia în prima jumătate de oră, însă ulterior investitorii au vizat doar titlurile SIF Banat-Crişana. Interesul mai ridicat decât în alte şedinţe pentru acţiunile SIF Banat-Crişana s-a văzut în primul rând în volumul ridicat de tranzacţionare şi într-o mai mică măsură în evoluţia preţului.

Astfel, aceste acţiuni au deschis în creştere cu 2,6%, pentru ca apoi pentru scurt timp să scadă cu 0,9%. După corecţia uşoară, preţul a revenit pe verde, iar la închiderea şedinţei, aceste acţiuni erau cotate la 1,336 lei, preţ în creştere cu 1,83%, şi înregistrau primul rulaj din piaţa principală, de 2,8 milioane lei.

Acesta a fost cel mai ridicat rulaj înregistrat de acţiunile SIF Banat-Crişana din ultimele două luni.

„Imediat după deschiderea pieţei, SIF Banat-Crişana a reacţionat destul de bine, însă, ulterior, entuziasmul a mai scăzut”, a afirmat Ciprian Bîrsan, trader la firma de brokeraj Transilvania Capital.

În acelaşi timp, titlurile SIF Muntenia au încheiat ziua în scădere cu 0,23%, la 0,86 lei, iar operaţiunile au cumulat doar 314.000 de lei. Aceste titluri au debutat pe un plus de 1,7%, însă apoi au început să revină treptat spre nivelul de vineri.

La finalul şedinţei, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al titlurilor Fondul Proprietatea, staţiona la nivelul de vineri.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 0,12%, iar indicele BET-XT a avansat cu 0,15%. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP).

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a încheiat în stagnare.

În acelaşi timp, indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 1,09%. Corecţia indicelui BET-NG a fost influenţată de acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) care au scăzut cu 5,77%.

Scăderea titlurilor Rompetrol Rafinare a venit după ce în ultimele două săptămâni cotaţia a urcat cu aproape 70%, susţinute de interesul grupului Rompetrol pentru preluarea acţiunilor pe care statul le deţine la Rompetrol Rafinare în urma conversiei unor obligaţiuni.

Creşterea acţiunilor Rompetrol Rafinare a început după ce vicepreşedintele Rompetrol Group, Azamat Zhangulov, a spus, într-un interviu acordat Bloomberg, că Rompetrol Group vrea să răscumpere titlurile deţinute de stat stat în urma conversiei unor obligaţiuni, iar un acord este vizat cât mai repede cu putinţă în contextul stabilităţii politice din România.

Ulterior, Rompetrol a anunţat vineri că a încheiat un memorandum cu OPSPI prin care grupul petrolier s-a angajat că va răscumpăra o parte din acţiunile deţinute de stat la compania Rompetrol Rafinare.

Surse apropiate discuţiilor au declarat pentru MEDIAFAX că Rompetrol vrea să răscumpere 25% din acţiunile statului, iar ulterior şi restul de 20%. Pachetul de 20% ar putea fi vândut prin licitaţie, în funcţie de cel mai bun preţ.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 17,7 milioane lei (4 milioane euro), valoare de aproape două ori sub rulajul de vineri, de 33 milioane lei (7,5 milioane euro). Aproape 40% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de deal-uri cu acţiuni Biofarm (1,9 milioane lei), BRD (1,8 milioane lei), Fondul Proprietatea (1,4 milioane lei), OMV Petrom (1,2 milioane lei) şi SIF Muntenia (432.000 de lei).

La închiderea pieţei principale, rulaje de peste 50.000 de lei înregistrau acţiuni emise doar de 18 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

„Foarte probabil, investitorii aşteaptă finalizarea perioadei de raportare (a rezultatelor financiare – n.r.) urmând ca mai apoi să acţioneze în functie de politica şi strategia de investiţii personală”, a mai spus brokerul.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 1 milion de lei, valoare de opt ori peste rulajul de vineri, de 120.000 de lei.

Cea mai mare parte a rulajului a fost susţinută de tranzacţii cu titlurile Armax Gaz (ARAX), de 820.000 de lei. Preţul acestor acţiuni a crescut cu 1,36%, la 0,067 lei.

La închiderea pieţei de la Bucureşti, bursele vest-europene evoluau incert şi înregistrau variaţii foarte reduse.