Acţiunile SIF-urilor au înregistrat creşteri de 0,95% – 4% în prima parte a şedinţei

Bursa a stagnat în prima parte a şedinţei, într-o piaţă unde acţiunile celor cinci SIF-uri au înregistrat creşteri cuprinse între 0,95% şi 4%, după ce vicepreşedintele ASF Mircea Ursache a declarat că este posibil ca instituţia să permită SIF-urilor să cumpere acţiuni între ele.
Economica.net - lun, 13 ian. 2014, 13:13
Acţiunile SIF-urilor au înregistrat creşteri de 0,95% - 4% în prima parte a şedinţei

În primele 30 de minute de tranzacţionare titlurile a trei dintre SIF-uri au urcat cu 2,35% – 2,94%, pe volume mai ridicate de tranzacţionare.

În acelaşi timp, acţiunile SIF Muntenia şi SIF Oltenia au urcat cu 5,5% şi, respectiv, cu 4,19%, însă volumele de transfer au fost vizibil mai mici decât în cazul celorlalte trei SIF-uri.

Ulterior, creșterile au rămas la aproximativ 2% până la mijlocul ședintei, însă tranzacțiile nu au mai fost atât de mari precum cele din prima jumătate de oră.

Mircea Ursache, vicepreşedintele ASF responsabil de piaţa de capital, a declarat pentru Ziarul Financiar că miercuri ASF va discuta o propunere privind anularea restricţiilor care nu permit SIF-urilor să cumpere acţiuni între ele.

Potrivit lui Ursache, altă schimbare privind SIF-urile vizează scăderea cvorumului necesar pentru întrunirea AGA, în timp ce discuţiile privind pragul de deţinere (în prezent de 5% din capital) nu vor avea loc în acest an.

La ora 14:00, acţiunile SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Moldova (SIF2) înregistrau rulaje de câte 1,4 milioane lei, iar titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1) de 1,5 milioane lei.

Totodată, acţiunile SIF Transilvania erau pe plus cu 1,62%, titlurile SIF Moldova cu 1,7%, iar acţiunile SIF Banat-Crişana avansau cu 1,81%.

Cu acţiunile SIF Muntenia au urcat cu 4%, pe un rulaj de 322.000 de lei, iar titlurile SIF Oltenia au crescut cu 0,95%, operaţiunile însumând 466.000 de lei.

Creşterea acţiunilor celor cinci SIF-uri a dus indicele BET-FI cu 1,22% peste nivelul de vineri. Indicele include şi titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au scăzut cu 0,47%.

Evoluţia titlurilor celor cinci SIF-uri a influenţat şi ceilalţi indici în care acestea sunt cuprinse, respectiv indicii extinşi BET-XT şi BET-BK. Indicele BET-XT a crescut cu 0,32%, iar indicele BET-BK a avansat cu 0,66%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, şi indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, erau în stagnare.

Acţiunile Fondului Proprietatea au consemnat cel mai ridicat rulaj din piaţă, de 6,5 milioane lei. Cea mai mare parte a acestui rulaj a fost asigurată de o tranzacţie realizată la ora 13:31, pentru 4,2 milioane lei.

Investitorii au transferat în total acţiuni de 21,6 milioane lei (4,7 milioane euro), sumă aproape dublă faţă de lichiditatea din perioada similară a şedinţei precedente, de 12,5 milioane lei (2,8 milioane euro). Mai mult de dejumătate din rulajul de luni au reprezentat operaţiunile cu acţiunile Fondului Proprietatea (6,5 milioane lei) şi câte două deal-uri cu titluri SIF Moldova (3 milioane lei) şi BRD (2,4 milioane lei).

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Paris şi Frankfurt erau în creştere cu 0,1% şi, respectiv, cu 0,2%, iar piaţa de la Londra era în stagnare.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Atenționare de călătorie. Din 8 martie vor fi reluate reparațiile pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse
MAE: Atenționare de călătorie. Din 8 martie vor fi reluate reparațiile pe partea bulgară a Podului Giurgiu-Ruse
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie,......
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a fost primul la clasa moto
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a ...
Francezul Guerlain Chicherit (Mini) a câştigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la categoria auto, desfăşurată sâmbătă ...
Olaf Scholz, despre implicarea lui Elon Musk în alegerile din Germania: Aici totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, nu conform declaraţiilor eronate ale unui miliardar american
Olaf Scholz, despre implicarea lui Elon Musk în alegerile din Germania: Aici totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, ...
Cancelarul german Olaf Scholz a condamnat "declaraţiile eronate" ale lui Elon Musk, precum şi sprijinul miliardarului american ...
Microsoft va investi aproximativ 80 de miliarde de dolari în dezvoltarea centrelor de date pentru inteligență artificială
Microsoft va investi aproximativ 80 de miliarde de dolari în dezvoltarea centrelor de date pentru inteligență artificială
Gigantul american Microsoft plănuiește să investească aproximativ 80 de miliarde de dolari în anul fiscal 2025 pentru ...