Acţiunile Transgaz au urcat cu 4,2%, pe cel mai ridicat rulaj din ultimii aproape trei ani

Bursa a crescut cu 0,4%, într-o piaţă unde acţiunile Transgaz au urcat cu 4,23% şi, totodată, au consemnat cel mai mare rulaj din ultimii aproape trei ani, în ziua din care investitorii au început să tranzacţioneze titlurile cumpărate în oferta prin care statul a vândut 15% din acţiunile companiei.
Economica.net - vin, 26 apr. 2013, 14:58
Acţiunile Transgaz au urcat cu 4,2%, pe cel mai ridicat rulaj din ultimii aproape trei ani

Acţiunile Transgaz au deschis ziua în scădere cu peste 1%, însă după primele minute de tranzacţionare au început să avanseze, pe rulaje în creştere. Astfel, preţul a continuat să crească şi punctul maxim de creştere a fost atins chiar la finalul şedinţei, când acţiunile au fost cotate la 197 lei, cu 4,23% peste închiderea de joi.

Astfel, acţiunile s-au întors la nivelul dinaintea anunţării preţurilor din oferta prin care statul a vândut pachetul de 15% din titlurile companiei, pentru 315 milioane lei (aproximativ 72 milioane euro).

După anunţarea preţurilor din ofertă, cotaţia titlurilor Transgaz a scăzut pe bursă cu peste 3%, de la 197 lei la 190 lei. De atunci preţul a fluctuat uşor pe bursă în jurul nivelului de 190 lei, o parte dintre investitori anticipând că cei care au cumpărat acţiunile în ofertă, la preţuri sub cele din piaţă, vor începe să îşi marcheze profitul şi astfel cotaţia va scădea.

„Astăzi s-a întâmplat exact invers decât ceea ce credeau unii investitori. Se pare că există încă cerere la acest preţ, cumpărătorii fiind cei care nu au reuşit să achiziţioneze întregul pachet vizat de ei în oferta de vânzare. Preţul este considerat atractiv mai ales că încorporează şi dividendul”, a declarat pentru MEDIAFAX Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest.

Oferta derulată de stat pentru vânzarea unui pachet de 15% din acţiunile Transgaz s-a încheiat pe 16 aprilie, însă titlurile respective au intrat la tranzacţionare abia vineri, 26 aprilie.

Statul a vândut acţiunile Transgaz la preţuri de 170,05 lei şi, respectiv, de 173,63 lei, către micii investitori (7% din ofertă), în timp ce marii investitori de retail şi investitorii instituţionali au cumpărat titlurile la 179 lei (93% din ofertă).

Preţurile de pe tranşa micilor investitori au fost cu 8,85% – 11,14% sub ultima cotaţie de joi de la bursă, de 189 lei. Preţul din oferta de vânzare plătit de investitorii instituţionali este cu 5,6% sub cotaţia bursieră de joi.

Volumul de acţiuni Transgaz transferate vineri reprezintă 2,8% din pachetul vândut de stat şi, totodată, aproape 40% din acţiunile de pe tranşa micilor investitori. În acelaşi timp, volumul de vineri reprezintă 0,42% din toate acţiunile Transgaz.

Pe piaţa principală au fost realizate 601 tranzacţii cu acţiuni Transgaz, în valoare cumulată de 7,6 milioane lei. Totodată, au fost operate trei deal-uri, în sumă de 1,8 milioane lei. Toate transferurile cu aceste titluri au cumulat 9,5 milioane lei (2,2 milioane euro), astfel că acţiunile Transgaz au consemnat cel mai ridicat rulaj din ultimii aproape trei ani.

O lichiditate mai mare a fost înregistrată pe 2 iulie 2010, când au fost transferate două pachete de acţiuni reprezentând cumulat 0,79% din acţiunile Transgaz, pentru 20,4 milioane lei.

Creşterea acţiunilor Transgaz, de 4,23%, a influenţat vizibil evoluţia indicelui BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, indicele închizând şedinţa în urcare cu 1,88%.

Ceilalţi indici ai BVB au încheiat de asemenea pe verde, însă variaţiile au fost mai mici.

Astfel, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a avansat cu numai 0,15%, iar indicele extins BET-XT a crescut cu 0,34%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP).

Indicele extins BET-BK, al celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a urcat cu 0,4%.

În acelaşi timp, titlurile celor cinci SIF-uri şi acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au ridicat indicele BET-FI cu 0,83%.

Evoluţia indicelui a fost susţinută în principal de acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1), care au crescut cu 3,17%, după ce miercuri şi joi au coborât cu aproape 13%, în urma deciziei AGA prin care societatea nu va distribui în acest an dividende, pentru prima dată de la înfiinţarea SIF-ului.

„După ştirea negativă referitoare la neacordarea de dividende, miercuri şi joi a existat un impact emoţional din partea investitorilor, aceştia lansând numeroase ordine de vânzare. După o scădere consistentă era şi cazul să urmeze o revenire, preţul acţiunii nescăpând, însă, de o altă posibilă presiune de partea vânzătorilor. Într-o asemenea stare emoţională, orice zvon este tratat de către investitori sub acelaşi impact emoţional”, a mai spus Murgoci.

Investitorii au tranzacţionat în total pe piaţă acţiuni de 30,1 milioane lei (6,9 milioane euro), valoare cu 10% sub rulajul de joi, de 33,5 milioane lei (7,7 milioane euro).

Aproape 90% din lichiditatea de vineri a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea (12 milioane lei, din care trei deal-uri de 9,2 milioane lei), Transgaz (9,5 milioane lei) şi Banca Transilvania (5,2 milioane lei, din care un deal de 2,5 milioane lei).

Acţiunile Fondului Proprietatea au stagnat la 0,66 lei, pentru a doua zi consecutiv, în timp ce titlurile Băncii Transilvania au scăzut cu 1,35%, la 1,246 lei.

Pe piaţa Rasdaq, rulajele au revenit la nivelurile reduse, operaţiunile cumulând numai 157.000 de lei. Lichiditatea este cu mult sub cea de joi, de 3,2 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...