Acţiunile Transgaz sunt bine văzute la Londra. Preţ ţintă în creştere – Reuters

Preţul ţintă a acţiunilor transportatorului naţional de gaze naturale Transgaz Mediaş este cu peste 14 % mai mare decât preţul din piaţă, conform mediei estimărilor analiştilor consultaţi de Reuters, citaţi într-un raport al firmei de brokeraj Tradeville.
Adrian N. Ionescu - lun, 17 dec. 2012, 14:50
Acţiunile Transgaz sunt bine văzute la Londra. Preţ ţintă în creştere - Reuters

Firma care operează magistralele naţionalele de transport de gaze este mai bine văzută de la Londra decât din România. Preţul ţintă mediu al acţiunilor Transgaz (TGN), calculat cu estimările analiştilor consultaţi de Thompson Reuters, este de 238 de lei/titlu.

Preţul ţintă estimat de Reuters este cu 4,5 lei mai mare decât cel estimat de analiştii SSIF Broker Cluj Napoca acum şase săptămâni.

De atunci încoace, acţiunea TGN s-a scumpit deja cu aproape 12% şi mai are un potenţial de creştere de 14% în următoarele luni.

Transgaz (TGN) „a reuşit să-şi depăşească ţinta de profit pe 9 luni cu 13%, iar cererea ridicată de gaze din sezonul rece o poate ajuta să-şi atingă obiectivul pe întreg anul“, scriu analiştii Tradeville, care au o perspectivă pozitivă.

Acţiunea Transgaz (TGN) este binevăzută pentru că pornirea termocentralei de la Brazi a sporit consumul, deci şi volmul transportat, dar şi pentru că, de la vară, vor deveni funcţionale facilităţile tehnice de export de gaze naturale, aşa cum s-a convenit cu Comisia Europeană şi FMI.

„Pe termen lung, zăcământul de gaze descoperit în Marea Neagră oferă noi oportunităţi de creştere a companiei“, potrivit analiştilor Tradeville.

Compania românească „se impune în faţa companiilor comparabile prin majoritatea indicatorilor – marjele ridicate, gradul scăzut de îndatorare şi randamentul dividendului. Dată fiind prelungirea procesului de consolidare fiscală, ne aşteptăm ca statul să solicite o rată ridicată de distribuire a profitului sub formă de dividende dividende şi anul viitor“, mai spune raportul Tradevillle.

Cifra de afaceri a Transgaz (TGN) a crescut cu un ritm mediu anual de 8,1%, între 2006 şi 2011, până la 1.343 milioane de lei , evoluţie determinată în principal de majorarea tarifelor de către autoritatea naţională ANRE.

Guvernul trebuia să vândă un pachet de 15% din acţiunile TGN, iar analiştii SSIF Broker Cluj apreciau la sfârşitul lunii octombrie că ar trebui să fie în jur de 186 de lei / titlu. Oferta a fost amânată.

Ultima recomandare a SSIF Broker Cluj este „Cumpără

 

Avertisment
Analiştii fac estimări de preţ ţintă pentru următoarele 12 luni, cercetând activele companiei şi comparându-le cu performanţele altor companii similare.

Estimările de preţ ţintă nu sunt decât repere, şi nu sugestii, chiar dacă sunt denumite recomandări, şi pot fi modificate mai devreme de 12 luni, dacă intervin schimbări relevante în evoluţia performanţelor companiei.

Nici autorii estimărilor şi nici ECONOMICA.NET nu-şi pot asuma răspunderea pentru rezultatele deciziilor de investiţii, luate de investitori, în funcţie de profilul de risc al investitorului.

 

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...