Acţiunile VW se prăbuşesc după ce scandalul emisiilor se extinde şi la motoarele pe benzină

Acţiunile Volkswagen înregistrau miercuri dimineaţă cel mai semnificativ declin din ultimele cinci săptămâni, după ce grupul german a anunţat că a găsit pentru prima dată indicii privind modificarea nivelului emisiilor şi la vehiculele echipate cu motoare pe benzină, extinzând scandalul care până acum se concentra în jurul motoarelor diesel, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - mie, 04 nov. 2015, 11:15
Acţiunile VW se prăbuşesc după ce scandalul emisiilor se extinde şi la motoarele pe benzină

Marţi, VW a recunoscut că a subestimat consumul de combustibil la aproximativ 800.000 de maşini vândute în special în Europa, iar acţionarul său majoritar, Porsche Automobil Holding SE, a avertizat că aceste descoperiri ar putea afecta şi mai mult rezultatele financiare. Cele mai recente revelaţii privind economia de combustibil şi nivelul emisiilor de dioxid de carbon, care, conform VW, reprezintă un risc economic evaluat la aproximativ două miliarde de euro, au adâncit criza cu care se confruntă grupul german.

Luni, noi acuzaţii au fost lansate de Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA), conform cărora grupul german ar fi instalat softul care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale la 10.000 de vehicule cu motoare de trei litri şi şase cilindri, ale brandurilor VW, Audi şi Porsche, vândute începând din 2014 pe piaţa americană. Pe şosele, emisiile de oxid de azot pot fi de nouă ori mai ridicate decât limita legală, a anunţat luni EPA. Printre modelele amintite de EPA se află sedanul Audi A6, A7, A8, SUV-ul Audi Q5, VW Touareg şi Porsche Cayenne.

Porsche a oprit comercializarea modelului diesel Cayenne în America de Nord. ‘Lucrăm intens pentru a rezolva problema cât mai rapid’, se arată în comunicatul Porsche. Porsche, care luna trecută şi-a redus estimările privind rezultatele financiare din cauza scandalului, a anunţat că îşi menţine actuala prognoză prognoză pentru un profit înainte de taxe între 0,8 – 1,8 miliarde de euro. Dar compania a avertizat că estimarea ar putea fi modificată în funcţie de evoluţiile din scandalul emisiilor.

Miercuri, la Bursa de la Frankfurt, acţiunile VW au scăzut cu 8%, la 102,05 euro. De la începutul scandalului emisiilor, în 18 octombrie, VW a pierdut aproape 24 miliarde de euro din capitalizarea bursieră.

Un purtător de cuvânt al VW a anunţat că cele aproximativ 800.000 de maşini la care a fost subestimat consumul de combustibil fac parte din brandurile Volkswagen (Polo, Golf şi Passat), Audi ( A1 şi A3), Skoda Octavia, Seat Ibiza şi Seat Leon. Majoritatea vehiculelor afectate au motoare diesel TDI pe benzină de 1,4, 1,6 şi doi litri. Singurul motor pe benzină este de 1,4 litri dar numărul vehiculelor afectate este foarte limitat’, a explicat purtătorul de cuvânt.

Costurile totale cu care se confruntă VW din cauza scandalului emisiilor au ajuns probabil la aproximativ 13,2 miliarde de euro, a estimat analistul Jose Asumendi de la JPMorgan Chase & Co.

Compania germană a dat asigurări că va începe imediat să discute cu ‘autorităţile responsabile’ despre măsurile luate în acest caz.

‘Chiar de la început am făcut presiuni pentru o clarificare implacabilă şi cuprinzătoare a evenimentelor. Nimeni şi nimic nu ne va opri. Este un proces dureros dar este singura noastră alternativă’, a afirmat directorul general Matthias Mueller.

Reprezentanţii VW au recunoscut luna trecută că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor şi au anunţat că 11 milioane de vehicule diesel cu motoare de patru cilindri vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...