Numărul total de participanţi în cele şapte fonduri era de 7,53 milioane la sfârşitul lunii aprilie 2020, iar contribuţia medie lunară a acestora la fondurile private de pensii obligatorii era de 182,36 lei/lună.
În ceea ce priveşte investiţiile fondurilor private de pensii obligatorii, acţiunile au reprezentat în medie 18,2% din active. Procentul minim de acţiuni se înregistrează la fondul Metropolitan Life (16,3%), iar procentul maxim la Aripi (25,7%). Restul investiţiilor fondurilor sunt realizate preponderent în instrumente cu venit fix: 64% în titluri de stat, 9,7% în obligaţiuni şi 2,8,% în depozite bancare. De asemenea, un procent de 2,8% din activele totale era plasat în unităţi ale unor fonduri de investiţii.
Potrivit analizei, în România erau autorizate la sfârşitul lunii aprilie 2020 un număr de şapte fonduri private de pensii obligatorii (Pilon II).
„După o perioadă de scăderi pe pieţele financiare, luna aprilie a adus şi reveniri, acest lucru putând fi observat şi în rezultatele fondurilor de pensii private obligatorii. De la o medie de 1,8% randament pe ultimele 12 luni la final de martie, acestea înregistrau la final de aprilie o medie a randamentului de 2,6%, cu un minim de 1%, randament obţinut de fondul NN, şi un maxim de 3,8%, randament obţinut de fondul BCR. Randamentele pozitive din luna aprilie au fost datorate atât aprecierii preţurilor acţiunilor pe bursă, cât şi scăderii randamentelor titlurilor cu venit fix (creşteri de preţuri). Performanţele cumulate ale fondurilor de pensii private obligatorii sunt pozitive pe ultimii cinci ani (mai 2015 – aprilie 2020), media de creştere fiind de 17,4% (anualizat 3,26%), dar şi în ultimii 10 ani (mai 2010 – aprilie 2020), media de creştere fiind de 74,6%, anualizat 5,73%. Cel mai performant fond de pensii privat obligatoriu din ultimii 5 şi 10 ani a fost BCR (20,4%, respectiv 85,4%)”, arată sursa citată.
Pe de altă parte, în ultimele 12 luni, fondurile de pensii private facultative au avut o medie a câştigurilor obţinute de 0,9% şi o mediană de 1,6%. Cel mai performant fond în ultimele 12 luni a fost Pensia Mea cu o performanţă de 2,3%, iar cea mai scăzută performanţă a fost înregistrată de fondul NN Activ (-2,5%). Media câştigurilor obţinute în ultimii cinci ani a fost de doar 11,3% (sau 2,17% anualizat). În ultimii zece ani, media câştigurilor cumulate a fost de 56,5% sau 4,58% anualizat.
Cele zece fonduri de pensii facultative administrau active totale de 2,44 miliarde de lei la sfârşitul lunii aprilie 2020, iar numărul total de participanţi în acestea era de 516.340. Activul celor zece fonduri a crescut cu 12,92% în ultimele 12 luni şi cu 118,92% în ultimii cinci ani.
Activele celor zece fonduri erau plasate la sfârşitul lunii aprilie 2020, în medie, într-o proporţie de 23,3% în acţiuni, 4,5% în depozite, 61,7% în titluri de stat, 8,5% în obligaţiuni şi 2,7% în unităţi de fond.