Activele celui de-al doilea mare administrator de fonduri din România, Raiffeisen Asset Management, au depăşit 1,5 mld. euro
Pentru prima dată activele fondurilor cu componentă de acţiuni trec de pragul de 150 de milioane de euro. Fondurile de investiţii cu capital protejat au avut cea mai mare creştere, fapt explicat de potenţialul lor de creştere a randamentului cât şi de protecţia pe care o oferă.
‘Într-un mediu de dobânzi scăzute investitorii noştri au acordat importantă cuvenită prezenţei fondurilor de investiţii cu componentă de acţiuni în portofoliul lor. Scopul principal este de a creşte valoarea activelor financiare pe termen lung. Strategiile active aplicate de fondurile noastre cu capital protejat şi de absolute return au reuşit să ofere şi pe termen scurt un grad de risc scăzut, potrivit profilului de risc al clienţilor noştri. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda unui început de an marcat de scăderi semnificative pe bursele globale’, a declarat Răzvan Szilagyi, director general al Raiffeisen Asset Management.
Fondul de investiţii Raiffeisen Confort avea la sfârşitul anului 2015 active de 345 milioane de lei, faţă de 200 milioane lei la începutul anului 2015, iar fondul de investiţii Raiffeisen Confort Euro avea la sfârşitul anului 2015 active de 60 milioane de lei, faţă de 30 milioane lei la începutul anului 2015. Fondul de investiţii Raiffeisen Benefit, fond cu strategie de randament absolut (permite generarea de randamente pozitive într-o gamă cât mai largă de scenarii de piaţă – n.a.), avea la sfârşitul anului 2015 active de 55 milioane de lei, faţă de 35 milioane lei începutul anului 2015.
‘Vrem să ne ajutăm clienţii să îşi îndeplinească obiectivele financiare. Unele obiective pot avea un termen mediu – achiziţia unei locuinţe sau asigurarea accesului copiilor la o şcoală mai bună. Alte obiective au un termen lung, cum ar fi asigurarea unei pensii care să-ţi asigure un nivel de trăi satisfăcător. Planificarea eficientă este foarte importantă şi implică utilizarea fondurilor de investiţii, inclusiv a celor cu componentă de acţiuni. Ne bucurăm că o bună parte dintre investitorii noştri au reacţionat în consecinţă’, a declarat Mihail Ion, preşedinte al Raiffeisen Asset Management.