Aurul a adus BCR Pensii Private un câştig de 10% imediat după referendumul pentru Brexit

Economica.net
11 07. 2016
1028840_460479_69106900

Expunerea pe aur a adus fondului BCR Pensii Private un câştig de 10% în special după Brexit, a declarat Radu Crăciun, preşedintele fondului. Acesta a precizat că instituţia pe care o conduce a câştigat într-o lună şi jumătate – două luni aproximativ 10% datorită expunerii pe aur a fondului. 

Astfel, cel mai mare câştig a fost marcat în zilele care au urmat referendumului din Marea Britanie privind Brexit.

Fondurile de pensii private au active marcate zilnic pentru ilustrarea corectă a randamentelor. Radu Crăciun precizează că, în ciuda randamentelor foarte scăzute, unele fonduri au încercat să reducă efectele volatilităţii pieţelor, îndreptându-se către bonduri americane şi aur.

Preţul aurului pe pieţele internaţionale a crescut puternic în acest an, de la 1.060 dolari pe uncie la finele lui 2015 la peste 1.360 de dolari pe uncie în prezent, pe fondul volatilităţii de pe piaţa chineză, la începutul anului, aşteptărilor investitorilor privind creşterea dobânzii de politică monetară în SUA şi, mai recent, în urma votului pentru ieşirea din UE la referendumul din Marea Britanie – acest ultim eveniment a adus şi cea mai abruptă apreciere, de la 1.263 dolari pe uncie pe 23 iunie la 1.369,4 dolari pe uncie la cotaţiile de luni.

Activele din piaţa aurului sunt considerate investiţii de refugiu în perioade de volatilitate – de regulă, preţul aurului creşte în perioadele de criză financiară sau economică. Fondurile de pensii din Vest investesc de cele mai multe ori în active cu un grad foarte ridicat de siguranţă, precum obligaţiunile guvernamentale ale ţărilor bogate şi investiţii prudente în acţiuni blue-chip pe burse.