Activele fondurilor locale de investiţii au crescut cu 1,3% în ianuarie

Activele nete ale fondurilor locale de investiţii au crescut cu 1,3% în ianuarie, ajungând la valoarea de 21,24 miliarde de lei (4,68 miliarde euro), a anunţat, vineri, Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).
Economica.net - vin, 12 feb. 2016, 13:57
Activele fondurilor locale de investiţii au crescut cu 1,3% în ianuarie

Totodată, AAF precizează, într-un comunicat, că activele nete ale fondurilor străine distribuite în România au scăzut cu 2,6% faţă de luna decembrie 2015, ajungând la 2,3 miliarde lei (506,9 milioane euro).

De asemenea, activele nete deţinute de cele 23 de fonduri închise au scăzut cu 2,7% în luna raportată, până la la 0,47 miliarde lei (103,2 milioane euro) şi au înregistrat subscrieri nete de 7,2 milioane lei (1,59 milioane euro), scrie Agerpres.

Potrivit AAF, subscrierile nete înregistrate de fondurile locale în luna ianuarie au fost de 223,7 milioane lei (49,4 milioane euro), ‘în pofida unor ieşiri nete înregistrate de fondurile monetare, de acţiuni, diversificate, de randament absolut şi cele cu capital garantat’.

În schimb, subscrierile nete ale fondurilor străine distribuite în România în luna raportată au fost negative, de -12,8 milioane lei (2,83 milioane euro).

Asociaţia Administratorilor de Fonduri reuneşte 21 de societăţi de administrare a investiţiilor (SAI), cinci societăţi de Investiţii Financiare (SIF) şi trei bănci depozitare.

Te-ar mai putea interesa și
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Primul landscape hotel din Europa care va avea camere rotative urmează să fie construit la Sadu, județul Sibiu. Lucrările de construcție vor fi demarate într-o lună, două, spune Ruben Perju,......
Danemarca nu apreciază  tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de vicepreședintele SUA JD Vance, care a criticat dur presupusa inacțiune a Danemarcei ...
Zeci de mii de oameni vor protesta și azi, la Istanbul, împotriva închiderii primarului Ekrem Imamoglu
Zeci de mii de oameni vor protesta și azi, la Istanbul, împotriva închiderii primarului Ekrem Imamoglu
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Istanbul pentru a protesta împotriva închiderii primarului Ekrem Imamoglu, ...
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre ...