Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut cu 8,3%, în 2018

Activele nete ale celor 206 fonduri deschise şi închise, locale şi străine, s-au diminuat în luna decembrie cu 2,5%, până la nivelul de 41,9 miliarde de lei (9 miliarde de euro), în timp ce, pe întreg an 2018, au înregistrat o scădere cu 8,3%, potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF). În acelaşi timp, ieşirile nete ale lunii decembrie au totalizat 288 de milioane de lei (62 de milioane de euro).
Economica.net - Dum, 27 ian. 2019, 12:26
Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut cu 8,3%, în 2018

În ceea ce priveşte activele nete ale celor 78 de fonduri deschise locale, acestea au coborât în decembrie faţă de luna precedentă cu 2,1%, până la nivelul de 19,4 miliarde de lei (4,16 miliarde de euro), în timp ce scăderea, în anul 2018, a fost de 14,5%.

„Fondurile deschise locale au înregistrat, în luna decembrie, ieşiri nete de 378 de milioane de lei (81,3 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (-150,5 milioane lei), cele reunite sub categoria ‘alte fonduri’ (-148,5 milioane lei), cele de randament absolut (-40,2 milioane lei), cele diversificate (-22,6 milioane lei), cele cu capital garantat (-12 milioane lei) şi cele de acţiuni (-4,7 milioane lei). Singurul fond monetar existent s-a transformat în fond de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix”, precizează AAF.

Potrivit sursei citate, activele nete exprimate în lei ale celor 98 de fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut cu 3,1%, comparativ cu luna noiembrie, până la circa 2,9 miliarde de lei (626 milioane de euro) şi au înregistrat, anul trecut, o scădere de 0,9%.

De asemenea, fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 13,1% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna decembrie intrări nete de 2,1 milioane de lei (450.000 de euro).

La rândul lor, activele nete ale celor 30 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri şi Fondul Proprietatea) au scăzut cu 2,7% în luna raportată, până la 19,6 miliarde de lei (4,2 miliarde de euro) şi au avut intrări nete de 88,1 milioane de lei (18,9 milioane de euro), respectiv o scădere a activelor nete, în anul 2018, de 2,4%.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...