Activele nete ale fondurilor de investiţii din România au crescut la 26,5 miliarde lei, în ianuarie
Ieşirile nete ale lunii ianuarie au totalizat 21,5 milioane de lei.
‘Activele nete ale celor 74 de fonduri deschise locale s-au situat în luna ianuarie la un nivel foarte apropiat celui de la sfârşitul anului 2017, respectiv 22,7 miliarde lei (4,9 miliarde euro). Fondurile deschise locale au înregistrat în luna ianuarie ieşiri nete de 73,8 milioane lei (15,9 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (-130,5 milioane lei) şi cele cu capital garantat (-5,9 milioane lei), în vreme ce fondurile diversificate (+20,1 milioane lei), cele de acţiuni (+13,7 milioane lei), cele monetare (+13,2 milioane lei), cele de randament absolut (+8,8 milioane lei) şi cele reunite sub categoria ‘altele’ (+6,8 milioane lei) au beneficiat de intrări nete’, se arată în document.
Activele nete exprimate în lei ale celor 97 de fonduri deschise străine distribuite în România au crescut cu 2,8%, comparativ cu luna decembrie 2017, până la nivelul de 3 miliarde lei (650 milioane euro).
‘Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 11,8% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au avut în luna ianuarie intrări nete de 28,3 milioane lei (6,1 milioane euro). Activele nete ale celor 17 fonduri închise (cu excepţia SIF şi FP) au crescut cu 9,3% în luna raportată, până la 770 milioane lei (165,3 milioane euro). Aceste fonduri au avut intrări nete în luna ianuarie de 24 milioane lei (5,2 milioane euro)’, conform AAF.