Activele nete ale fondurilor de investiţii s-au majorat în noiembrie cu 2,1%, până la 48,1 miliarde de lei

Activele nete ale celor 219 fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut în luna noiembrie cu 2,1%, până la nivelul de 48,1 miliarde de lei (10,1 miliarde de euro), înregistrând o creştere de 14,7% de la începutul anului, conform unui comunicat al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri remis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 23 dec. 2019, 15:41
Activele nete ale fondurilor de investiţii s-au majorat în noiembrie cu 2,1%, până la 48,1 miliarde de lei

În luna noiembrie intrările nete au totalizat 236 milioane de lei (49,4 milioane de euro).

Potrivit comunicatului, cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 21,1% şi 30,2%. Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 62,2% şi 73,1%, obţinute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (faţă de luna noiembrie 2016).

Activele nete ale celor 86 de fonduri deschise locale au crescut în luna noiembrie cu 1,3%, până la 24,7 miliarde de lei (5,2 miliarde de euro), în vreme ce creşterea în anul curent a ajuns la 14,6%.

Fondurile deschise locale au beneficiat în luna noiembrie de intrări nete de 229,7 milioane de lei (48,2 milioane de euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (154,8 milioane de lei), cele diversificate (58,1 milioane de lei), cele de acţiuni (24,2 milioane de lei) şi cele reunite sub categoria ‘alte fonduri’ (17,3 milioane de lei), în vreme ce fondurile de randament absolut (-19 milioane de lei) şi cele cu capital garantat (-5,7 milioane de lei) au înregistrat ieşiri nete.

Activele nete exprimate în lei ale celor 103 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna noiembrie cu 3,5% comparativ cu luna precedentă, până la 940 milioane de lei (200 milioane de euro), creşterea de la începutul anului fiind de 24,7%.

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 3,7% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna raportată intrări nete de 12,1 milioane de lei (2,5 milioane de euro).

Activele nete ale celor 30 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri şi FP) au crescut cu 2,9% în luna noiembrie, până la 22,4 miliarde de lei (4,7 miliarde de euro). Fondurile închise locale au avut ieşiri nete de 6,2 milioane de lei (1,3 milioane de euro) în luna raportată.

Te-ar mai putea interesa și
AmCham România: Nu trebuie să ne limităm la măsuri imediate, ci dimpotrivă, trebuie demarate reforme care să conducă la o situaţie sustenabilă
AmCham România: Nu trebuie să ne limităm la măsuri imediate, ci dimpotrivă, trebuie demarate reforme care să conducă ...
Deciziile economice trebuie ancorate într-o agendă economică de reformă şi dezvoltare pe termen mediu şi lung, susţine Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România)....
Bolojan: Suntem singura țară din lume care-și pensionează judecătorii la 48 de ani. Acesta este un lucru care nu mai poate continua
Bolojan: Suntem singura țară din lume care-și pensionează judecătorii la 48 de ani. Acesta este un lucru care nu mai ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura ţară din lume în care judecătorii se pensionează ...
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în Parlament pentru asumarea răspunderii
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că la şedinţa de Guvern de vineri a fost dezbătut şi avizat primul ...
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici de producție a celulelor de baterii pentru mașini electrice
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici ...
Comisia Europeană a anunţat, vineri, că şase proiecte inovatoare de fabricare a celulelor de baterii pentru vehicule ...