Activele nete ale fondurilor de investiţii s-au majorat în octombrie cu 1,3%, până la 47,1 miliarde de lei

Economica.net
25 11. 2019
business_money_growth___shutterstock_13981000

În luna octombrie intrările nete au totalizat 490 milioane de lei (103,1 milioane de euro).

Potrivit comunicatului, cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 17,8% şi 24,6%. Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 55,4% şi 67,2%, obţinute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (faţă de luna octombrie 2016).

Activele nete ale celor 81 de fonduri deschise locale au crescut în luna octombrie cu 2,3%, până la 24,4 miliarde de lei (5,1 miliarde de euro), în vreme ce creşterea în anul curent a ajuns la 13,1%.

Fondurile deschise locale au beneficiat în luna octombrie de intrări nete de 478,7 milioane de lei (100,7 milioane de euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (398,6 milioane de lei), cele reunite sub categoria ‘alte fonduri’ (52,1 milioane de lei), cele diversificate (31,5 milioane de lei) şi cele de acţiuni (10,1 milioane de lei), în vreme ce fondurile de randament absolut (-2,2 milioane de lei) şi cele cu capital garantat (-11,4 milioane de lei) au înregistrat ieşiri nete.

Activele nete exprimate în lei ale celor 99 de fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna octombrie cu 2,3% comparativ cu luna precedentă, până la 910 milioane de lei (190 milioane de euro), creşterea de la începutul anului fiind de 20,5%.

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 3,6% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna raportată intrări nete de 18,6 milioane de lei (3,9 milioane de euro).

Activele nete ale celor 30 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri şi FP) au crescut cu 0,1% în luna octombrie, până la 21,8 miliarde de lei (4,6 miliarde de euro). Fondurile închise locale au avut ieşiri nete de 7,3 milioane de lei (1,5 miliarde de euro ) în luna raportată.