SIF-urile mai au de dat dividende de 419 milioane de lei

Patru dintre cele mai mari comapnii de la Bursă, societăţile de investiţii financiare (SIF) mai aveau de dat dividende de peste 419 miliuane de lei, potrivit unui raport trimis de  Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF) la redacţia ECONOMICA.NET.
Economica.net - lun, 20 ian. 2014, 14:02
SIF-urile mai au de dat dividende de 419 milioane de lei

Cele mai mari restanţa la plata dividendelor le are SIF Muntenia (SIF4, 148 miloioane de lei), după care urmează SIF Oltenia (SIF5 128 milioane lei), SIF Transilvania (SIF3, 85 mil.) şi SIF Moldova (SIF2, 598 mil. lei), potrivit raportului Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF), primit la redacţia ECONOMICA.NET.

SIF Banat Crişana (SIF) nu a acordat dividende.

SIF-urile au „alte datorii” de peste 503 milioane de lei, o parte dintre ele fiind dividendele neridicate în ultimii idoi ani.

Milioane de acţionari pierd dividende de 300 de milioane de lei la SIF-uri, pentru că nu le ridică, potrivit estimărilor ECONOMICA.NET.

Activele nete ale societăţilor de investiţii financiare au însumat, la sfârşitul lunii decembrie, 6,6 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o uşoară creştere, cu 0,1%, faţă de luna anterioară, şi cu 9,7% în 2013, faţă de 2012, mai spune în raportul său Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF), citată de Agerpres.

Exprimat în euro, nivelul activelor nete la finele lunii raportate a fost de 1,47 miliarde de euro, cu 0,9 % sub nivelul atins la finalul lunii anterioare.

Urmărind evoluţia activelor nete în decembrie 2013, se observă că SIF Muntenia, cu o scădere de 4,3%, este singura care a înregistrat o diminuare de activ net, în timp ce celelalte SIF-uri au creşteri: 0,3% în cazul SIF Moldova, 0,75% SIF Banat – Crişana, 1,24% SIF Oltenia şi 1,8% SIF Transilvania.

Pe ansamblul anului 2013, SIF Transilvania şi SIF Muntenia au înregistrat diminuări de active nete de 0,3%, respectiv 7,4%, în timp ce celelalte SIF-uri raportează creşteri destul de importante, de la 13,7% la SIF Oltenia şi până la 20,8% la SIF Banat – Crişana.

‘Privind evoluţia valorii unitare a activului net în luna raportată, observăm că aceasta se suprapune pe linia trasată de evoluţia activelor nete la toate cele cinci SIF-uri’, se precizează într-un comunicat al AAFR.

În materie de preţuri, acestea s-au menţinut pe plus pentru toate cele cinci SIF-uri, urmând trendul lunii anterioare. La SIF Transilvania, însă, creşterea din decembrie nu a reuşit să acopere deficitul existent anterior, astfel că, pe total an 2013, aceasta este singura societate cu creştere negativă (minus 5,6%), celelalte reuşind creşteri în intervalul 1,4% (SIF Moldova) şi 41,4% (SIF Oltenia).

‘În luna raportată, nivelul de capitalizare înregistrat pe ansamblul SIF-urilor a fost de patru miliarde de lei, respectiv cu 3,9% mai mult decât în luna anterioară, acesta fiind şi cel mai înalt nivel de capitalizare înregistrat în anul 2013. Exprimată în euro, capitalizarea la finele lunii raportate era de 0,9 miliarde de euro, cu 2,9% peste nivelul lunii anterioare’, se mai arată în comunicatul AAFR.

În ceea ce priveşte volumul de tranzacţionare, în luna decembrie, SIF Transilvania şi SIF Moldova au avut cea mai mare lichiditate, în această perioadă tranzacţionându-se pe fiecare dintre ele 3,86% şi, respectiv, 2,18% din capitalul lor social. Astfel, cu acţiuni SIF Transilvania s-au realizat 6.656 de tranzacţii, iar cu acţiuni SIF Moldova – 2.399 de tranzacţii.

‘Din punct de vedere al numărului de tranzacţii realizate, SIF Muntenia a prezentat cel mai mic interes pentru investitori, pe acest titlu având loc 1.837 de tranzacţii ce au însumat 1,16% din capitalul social’, se precizează în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...