Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a scăzut la 49,2 puncte în august, de la 49,9 de puncte în iulie, în timp ce analiştii se aşteptau la o scădere de până la 49 de puncte. Datele preliminare din august reprezintă cel mai redus nivel, începând din februarie 2021, al indicatorului care evaluează situaţia economică generală.
Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
„Cele mai recente date PMI pentru zona euro indică un declin al activităţii economice în trimestrul trei din 2022”, a apreciat Andrew Harker, director în cadrul S&P Global.
Un sondaj realizat luna trecută de Reuters indica o creştere de 0,2% a economiei zonei euro în perioada iulie-septembrie 2022.
Indicatorul PMI din sectorul serviciilor, dominant în zona euro, a scăzut în august la 50,2 de puncte, de la 51,2 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un declin până la 50,5 puncte luna aceasta.
Costul ridicat al vieţii i-a forţat pe consumatori să-şi reducă cheltuielile şi să renunţe la achiziţiile care nu sunt esenţiale, ceea ce a provocat declinul activităţii în sectorul serviciilor.
Şi indicatorul care măsoară producţia a scăzut la 49,7 puncte în august (de la 49,8 puncte în iulie), la cel mai redus nivel începând din iunie 2020.
Declinul activităţii vine în pofida completării de către fabrici a comenzilor mai vechi şi realizarea de stocuri.
„Evoluţia indicelui PMI sporeşte temerile privind recesiunea. Nu cred că războiul din Ucraina se va încheia curând, astfel încât nu vom asista la un avans al pieţelor bursiere. Se vor menţine presiunile asupra preţului energiei, precum şi asupra monedei euro”, a apreciat Michael Hewson, analist la CMC Markets.
Moneda euro a coborât din nou marţi sub pragul simbolic de un dolar, atingând un minimum al ultimelor două decenii, din cauza temerilor că şocul energiei va menţine inflaţia ridicată şi va spori şansele unei recesiuni în Europa.
Marţi dimineaţa, moneda euro se tranzacţiona pentru 0,9930 de dolari, sub pragul de un dolar.