Activitatea economică în zona euro se menţine la cel mai ridicat nivel de la criza datoriilor

Economica.net
24 01. 2017
euro_euribor_78659409869504__98595400

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a scăzut uşor în ianuarie, la 54,3 puncte, de la 54,5 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări a companiei Markit, cu sediul la Londra. Este cel mai ridicat nivel din aprilie 2011, datorită deprecierii euro, majorării comenzilor noi şi a creşterii încrederii oamenilor de afaceri.

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

Datele arată că economia zonei euro va înregistra o creştere de 0,4% în primul trimestru din 2017, un nivel similar cu cel din ultimele trei luni ale anului trecut. Poate cea mai încurajatoare evoluţie o reprezintă creşterea angajărilor, în ianuarie înregistrându-se cel mai mare avans lunar al angajărilor din ultimii nouă ani, pe fondul sporirii optimismului privind evoluţia economiei în 2017, a declarat economistul şef al IHS Markit, Chris Williamson. Acesta a estimat că PIB-ul zonei euro a înregistrat un avans de 0,4% în trimestrul patru din 2016, în linie cu estimările analiştilor.