Activitatea în 830 de primării şi consilii judeţele oprită în urma protestului angajaţilor din administraţie – SNFP
‘În Bucureşti, colegii noştri au optat pentru două forme de protest, protestul cu banderolă, astăzi, cum este cazul sectoarelor 2, 3 şi 4, şi protestul cu oprirea totală a lucrului, care se desfăşoară la taxe şi impozite în sectorul 6. În ţară lucrurile sunt categoric mai radicale, în sensul că au oprit în totalitate activitatea. Până la această oră, avem undeva la 830 de primării şi consilii judeţene cu activitatea oprită’, a declarat pentru AGERPRES, Sebastian Oprescu.
Preşedintele SNFP a arătat că o evidenţă clară a numărului angajaţilor care protestează va avea miercuri după prânz.
‘Vom avea o evidenţă după ora 12:00 (miercuri, n.r.), când ne vor trimite toţi colegii noştri, pentru toate organizaţiile sindicale şi ne vom vedea, organizaţiile sindicale, şi vom face o situaţie şi o analiză. Bineînţeles, această analiză o vom trimite şi la Ministerul Muncii, la Parlament, pentru că vrem să se vadă gradul de nemulţumire a oamenilor faţă de această grilă de salarizare pentru administraţia publică locală’, a mai spus Oprescu.
Sindicatele din sectorul administraţiei au demarat, miercuri, acţiuni de protest la nivel naţional, constând în grevă japoneză, grevă spontană, precum şi pichetări ale instituţiilor, aceştia fiind nemulţumiţi de legea salarizării unitare, se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), remis marţi AGERPRES.
Conform sursei citate, săptămâna viitoare va fi organizat la Bucureşti un miting în faţa Camerei Deputaţilor.
Sindicatele susţin că proiectul legii salarizării nu are o abordare unitară în stabilirea salariilor.
‘Proiectul nu are o abordare unitară în stabilirea salariilor. Fără nici o justificare unele salarii sunt stabilite la gradaţia zero, altele conţin sporul de vechime la nivel maxim care raportate la salariul minim din 2022, dau coeficienţi diferiţi, în dezavantajul celor cu gradaţia zero. De asemenea nu stabileşte salariile pentru toţi angajaţii din sistemul bugetar şi invocând aşa zisa autonomie, lăsa la latitudinea aleşilor locali stabilirea nivelului salariilor de bază pentru administraţia publică locală, situaţie în care nu putem vorbi de o salarizare unitară în domeniul bugetar’, conform comunicatului citat.
Propunerea legislativă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu amendamente, în şedinţa de marţi a plenului Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, în plen, că legea salarizării are ca obiectiv corectarea disfuncţionalităţilor din sistem, prin aplicarea principiului ‘la muncă egală, salarii egale’.