Activitatea utilizatorilor Apple, în vizorul atacatorilor cibernetici – Kaspersky
„Apple va ţine astăzi un eveniment online, iar zvonurile spun că acesta va fi despre introducerea noii game iPhone 12. După cum am putut observa însă de-a lungul anilor, nu numai utilizatorii Apple sunt interesaţi de aceste evenimente, ci şi escrocii. În primele nouă luni ale anului 2020, Kaspersky a observat că infractorii sunt interesaţi în mod constant de utilizatorii Apple şi de conturile lor. De exemplu, în fiecare lună, cercetătorii companiei au găsit aproximativ 100 de domenii suspecte în întreaga lume care menţionau ‘Apple’ drept companie. Majoritatea acestor site-uri web solicită utilizatorilor să introducă ID-ul şi parola lor Apple. Numărul acestor resurse a crescut rapid în septembrie, iar până la finalul lunii, existau deja 1.950 de astfel de domenii”, susţin experţii.
Analiza specialiştilor arată că unele dintre resursele vizate se oferă să găsească telefoane pierdute, în timp ce altele oferă ajutor pentru recăpătarea accesului la conturile personale.
„Există, de asemenea, site-uri de phishing care imită serviciile de asistenţă Apple. Cel mai probabil, aceste resurse au fost create cu scopul de a fura conturile utilizatorilor, dar nu au funcţionat corect şi au rămas în final doar un software abandonat. Escrocilor le place să folosească aceste pagini ca măsură de precauţie, astfel încât atunci când o resursă este blocată să poată activa imediat alta”, explică sursa citată.
Pentru a evita astfel de înşelăciuni, Kaspersky recomandă atenţie sporită la ştiri, oferte sau promoţii extrem de generoase, verificarea mesajelor primite, evitarea accesării de link-uri din e-mail-uri sau mesaje suspecte primite în mesageria instant sau pe reţelele sociale, verificarea autenticităţii site-urilor ce urmează a fi accesate, precum şi instalarea unei soluţii de securitate fiabilă, cu o bază de date actualizată, care include cele mai recente atacuri de tip phishing.