Activităţile nucleare ale Iranului îngrijorează AIEA – „Au adunat suficient material nuclear pentru a fabrica mai multe arme nucleare”
Instanţa ONU, însărcinată cu verificarea caracterului paşnic al activităţilor nucleare, „a detectat în timpul unei vizite neanunţate din 21 ianuarie că două cascade de centrifuge erau interconectate într-un mod semnificativ diferit” faţă de ceea ce fusese declarat de Teheran, potrivit unui raport consultat de AFP.
Şeful AIEA, Rafael Grossi, s-a declarat „îngrijorat de această schimbare semnificativă” făcută „fără a informa agenţia în prealabil”.
„Acest lucru este în contradicţie cu obligaţiile Iranului şi subminează capacitatea Agenţiei (…) de a pune în aplicare măsuri eficiente la acest loc”, a spus el.
Situl Fordo a fost supravegheat în mod deosebit de când Iranul a început să producă acolo uraniu îmbogăţit la 60% în noiembrie 2022, pe lângă uzina din Natanz.
Acest prag îl depăşeşte cu mult pe cel de 3,67% stabilit prin acordul din 2015 dintre Teheran şi marile puteri şi se apropie de cel de 90% necesar pentru producerea unei bombe atomice.
De la retragerea Statelor Unite din acest pact în 2018 şi reintroducerea sancţiunilor, Iranul, care a negat mereu că ar dori să se doteze cu bomba atomică, a renunţat treptat la angajamentele asumate.
„Au adunat suficient material nuclear pentru a fabrica mai multe arme nucleare”, chiar dacă sunt necesare şi alte etape, a avertizat săptămâna trecută Grossi în plenul Parlamentului European.
Negocierile pentru relansarea acordului, care au început în aprilie 2021, sunt la punct mort pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Iran şi marile puteri occidentale.