Actorul Jean-Claude Van Damme, implicat într-un accident de maşină
Potrivit martorilor, accidentul s-a petrecut recent, după ce actorul a consumat alcool într-un club de noapte. Cotidianului The Sun scrie că, după accident, actorul a vrut să scoată singur maşina din apă, dar, în cele din urmă, a apelat la angajaţii clubului de noapte.
O sursă a declarat că actorul a căzut în apă pentru că a băgat maşina în viteza întâi în loc de marşarier.
Specialistul belgian în arte marţiale Jean-Claude Van Damme, în vârstă de 50 de ani, a avut câteva roluri mici înainte de a deveni celebru cu filmul „Bloodsport/ Sport sângeros”. „Kickboxing”, o altă incursiune a lui Van Damme în lumea acestui periculos sport asiatic, s-a bucurat şi el de succes, iar o scurtă apariţie în „Cyborg” l-a recomandat pentru cel mai celebru film al său de până în prezent, „Soldat Universal”. „Dublu Impact” şi „Timecop” sunt alte două succese de casă ale actorului.