Actuala centrală electrică pe gaze de la Iernut va fi oprită vara aceasta, pentru teste la noua centrală. Inaugurare anunțată pentru decembrie

20 05. 2024
iernut vechi

„Centrala de la Iernut este în grafic. Suntem pe un drum critic. Sperăm ca centrala veche să fie scoasă din producţie spre finalul verii, ne gândim undeva la finalul lunii august, începutul lunii septembrie şi dorim începerea testelor de producţie pentru centrala cea nouă. În continuare avem target de a o pune în producţie finalul anului acesta, undeva în luna decembrie, încercăm chiar în prima parte a lunii decembrie să o punem în producţie”, a spus directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, la o conferință pe teme de energie organoizată de News.ro.

Anterior mesajului lui Popescu, ministrul Energiei a dat ca sigură operaționalizarea centralei noi de la Iernut, în prima parte a lunii decembrie, “după ce vom sărbători ziua națională, dupa cinci-șase-șapte ani de întârziere”, după ultimele disciții care au avut loc cu contractorul Duro Felguera.

Centrala actuală pe gaze de la Iernut este una dintre cele mai vechi din România, pusă în funcțiune cu mai mult de jumătate de secol în urmă, având şase grupuri şi o putere instalată totală de 800 MW, mult redusă însă acum.

În primul trimestru din acest an, centrala actuală a produs 263 GWh de energoie electrică, în scădere cu 13% față de acum un an.

Lucrările la centrala pe gaze în ciclu combinat de la Iernut, de 430 MW, au fost re-demarate în august 2023, după ce Romgaz și compania spaniolă Duro Felguera au semnat un nou contract pentru restul de executat din centrală, deblocând practic proiectul, după ce acum aproape trei ani compania de stat reziliase contractul cu asocierea Duro Felguera-Romelectro, pentru că nu s-au respectat termenele contractuale.

Centrala cuprinde patru turbine cu gaz plus patru cazane recuperatoare pentru producere abur cu trei niveluri de presiune şi două turbine cu abur. Finanţarea este asigurată din Planul Naţional de Investiţii.

Producătorul naţional de gaze Romgaz a semnat, în 2016, un contract cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut. Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale.