Actualul Consiliu de Administraţie al SRTV va fi desfiinţat

Economica.net
26 09. 2012
tvr_44246200

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au decis că hotărârea Parlamentului din 26 iunie privind componenţa Consiliului de Administraţie al SRTV este neconstituţională.

„Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea de neconstituţionalitate formulată de grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaţilor şi a constatat că Hotărârea Parlamentului nr. 28 din 26 iunie 2012 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune este neconstituţională în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor de către grupurile parlamentare reunite ale celor două Camere ale Parlamentului”, se arată într-un comunicat de presă al CC.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.

După publicarea deciziei CC în Monitorul Oficial, cei opt membri desemnaţi de la PSD, PNL UDMR şi UNPR în actualul Consiliu de Administraţie al SRTV îşi vor pierde funcţiile.

Partidul Democrat Liberal a contestat la Curtea Constituţională hotărârea Parlamentului privind noul Consiliu de Administraţie al SRTV, în care nu a fost desemnat niciun membru propus de PDL, susţinând că decizia „nu corespunde algoritmului politic”.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, declara în iunie că, potrivit algoritmului calculat la numărul de parlamentari, PDL ar fi trebuit să primească în noul CA al SRTV aproape trei locuri, mai precis 2,87, UDMR un loc, UNPR ar fi primit de la PDL un loc, PSD trei locuri, iar PNL două locuri.

În 25 iunie, majoritatea liderilor de grupuri parlamentare au stabilit că în CA al SRTV vor fi câte trei reprezentanţi de la PSD şi PNL şi câte unul de la UDMR şi UNPR.

În 26 iunie, Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a aprobat validarea noilor membri ai Consiliului de Administraţie al TVR.

Cei 13 membri titulari propuşi pentru Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române sunt: Anne Jugănaru, Claudiu Brînzan şi Cristian Niţulescu (PSD), Claudiu Săftoiu, Lucia Hossu Longin şi Irina Radu (PNL), Nicoleta Nicolicea (UNPR), Nagy Zoltan Levente (UDMR), Raico Cornea (Minorităţi), Romina Surugiu (Preşedinţie), Gabriel Tufeanu (Guvern), Valentin Nicolau şi Sorin Burtea (angajaţii TVR).

Membrii supleanţi propuşi sunt: Luminiţa Violeta Ristea, Mihai Cernea şi Vasile Arhire (PSD), Dida Drăgan, Daniela Bârsan şi Cristina Iancu (PNL), Rostas Peter Istvan (UDMR), Andreea Ghiţă-Jalica (Minorităţi), Marius Oblu (Guvern), Mihai Rădulescu şi Ioana Cătălina Popescu (angajaţii TVR).

Consiliul de Administraţie al TVR cuprinde 13 persoane, desemnate prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Preşedintele Consiliului de Administraţie este numit de către Parlament, pe o perioadă de 4 ani.

Conform Legii 41/1994, listele de candidaţi se înaintează Birourilor Permanente ale celor două Camere. Astfel, grupurile parlamentare din cele două Camere înaintează propuneri pentru opt locuri, preşedintele României pentru un loc, Guvernul pentru un loc, personalul de specialitate desemnează, prin vot secret, candidaţi pentru două locuri, grupurile parlamentare ale minorităţilor naţionale, pentru un loc.

Valentin Nicolau şi Sorin Burtea au fost aleşi reprezentanţi ai salariaţilor Televiziunii Române în Consiliul de Administraţie, în urma scrutinului desfăşurat în 21 iunie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de reprezentanţii TVR.

Pe de altă parte, Mihai Rădulescu şi Ioana Popescu au fost desemnaţi membri supleanţi ai lui Valentin Nicolau şi Sorin Burtea în CA al TVR, conform rezultatelor alegerilor.

Televiziunea Română a organizat alegeri interne pentru desemnarea reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de Administraţie în urma hotărârii Comitetul Director din 14 iunie. Decizia a fost luată ca urmare a respingerii de către Parlament a Raportului de activitate şi a contului de execuţie bugetară ale TVR pe 2011 şi demiterea Consiliului de Administraţie, în frunte cu Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al Televiziunii Române.