ACUE, după ce ministrul Energiei a coborât la doar 16 mld. lei estimarea de finanțare a plafonării prețurilor: “Facem un nou apel la responsabilitate și seriozitate, situația e critică!”
Iată integral mesajul postat ieri după amiază pe pagina de internet a ACUE
“Facem un nou apel la responsabilitate și seriozitate în abordarea strategiei de răspuns față de problemele din piața energiei și în privința identificării surselor de finanțare pentru angajamentele asumate de Guvern prin legislația curentă.
Situația este critică, mult prea serioasă și afectează în mod direct continuitatea serviciului de distribuție și furnizare.
Cifrele privind necesarul bugetar pentru acoperirea diferențelor de plafon la prețul energiei, variază în aceste zile de la un scenariu inițial de 40 de miliarde de lei, estimarea ANRE in iunie a.c., la 31 miliarde de lei, cifră comunicată de Ministerul Energiei către Ministerul Finantelor, apoi 20 de miliarde sau 16 mililiarde de lei, comunicate astăzi.
Din păcate nu vedem transparența în realizarea acestor calcule al căror rezultat este atât de diferit în numai cîteva saptamani, fara nicio explicatie, nicio clarificare pentru perioada acoperită (perioada la care se va face decontarea), nici scenariile de lucru considerate nu sunt clare.
Reiterăm că, în condițiile actuale ale pieței engros de energie, unde vedem cresteri abrupte de pret in ultimele luni și pe baza legislației în vigoare (mentinerea nivelul de plafoane si a numarului de beneficiari), estimările pentru perioada aprilie – decembrie 2022, de peste 40 de miliarde de lei, sunt mai degrabă în creștere, conform evoluției din piață, nu în scădere.
Credem că este nevoie de o colaborare autentică între autorități și industrie, de analiza comună a unor date transparente și clare, de corelarea măsurilor cu sursele de finanțare