ACUE este nemulțumită că măsurile de sprijinire a firmelor afectate de criză sunt suportate de companiile de utilități

Nicio ţară nu a adoptat măsuri de sprijin pentru companiile afectate de criză care să fie suportate de furnizorii de utilităţi, a declarat, miercuri, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), Silvia Vlăsceanu, cu referire la proiectul privind amânarea cu 3 luni a plăţii utilităţilor, informează Agerpres.
Economica.net - mie, 15 apr. 2020, 13:43
ACUE este nemulțumită că măsurile de sprijinire a firmelor afectate de criză sunt suportate de companiile de utilități

„În nicio ţară, măsurile de sprijin pentru IMM-uri sau pentru operatorii economici care şi-au închis sau şi-au redus activitatea nu au venit prin măsuri luate pe umerii furnizorilor de utilităţi. Deci în nicio ţară nu s-au aplicat astfel de măsuri, astfel încât furnizorii de utilităţi să preia povara sau să o suporte singuri. S-au luat măsuri de genul ajutorului de stat, măsurile de ajutor de stat sunt mult mai flexibile în această perioadă, dar nu prin furnizorii de utilităţi. Deci o astfel de măsură nu este benefică pentru niciun sector energetic din nicio ţară, până la urmă, pentru că nu aşa se rezolvă problemele din alte sectoare, punând povara pe umerii sectorului energetic, care este un sector care trebuie să rămână în funcţiune în deplină capacitate, deoarece este vorba de siguranţa energetică şi securitatea naţională”, a afirmat Silvia Vlăsceanu, în cadrul unei conferinţe privind sectorul energetic organizată de Bursa.

Pe de altă parte, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie a apreciat că România trebuie să găsească acel mix energetic optim care să reducă dependenţa ţării de importul de energie electrică.

„N-aş vrea acum să reluăm critica despre cum s-a făcut restructurarea sectorului de producere a energiei electrice, dar în orice caz cred că se impune ca după această perioadă să regândim puţin şi să vedem dacă nu este momentul să gândim o piaţă de capacităţi, pentru că am avut înţelepciunea tehnică de a avea un mix de energie echilibrat, şi îl avem în continuare, chiar şi după apariţia surselor regenerabile, deci în continuare producem energie din toate sursele posibile, avem resurse proprii – ceea ce alte ţări nu au. Ar trebui să profităm şi să ne protejăm cumva aceste capacităţi şi piaţa aceasta de capacităţi să îi ajute pe toţi, nu doar pe unii. Într-adevăr, o repornire a unui grup la Complex (Energetic Oltenia – CEO, n.r.) nu îi acoperă costurile de pornire prin preţul de vânzare a energiei, de aceea cred că e momentul acum să lăsăm nişte ambiţii acum despre care sursă de energie e mai importantă – toate sunt importante. Sunt de acord, trebuie să protejăm mediul, şi sunt o mare susţinătoare, dar între timp şi tehnologiile pe care le folosesc cei care folosesc resurse fosile şi Complexul Energetic au investit atât de mult încât este păcat acum să ne batem joc de aceste capacităţi de producţie care până la urmă se dovedeşte că asigură securitatea sistemului electro-energetic. Şi nu fac o pledoarie pentru Complex (CEO, n.r.), nici pentru cărbune, dar trebuie să găsim acel mix care să ne reducă dependenţa energetică de importuri”, a menţionat Silvia Vlăsceanu.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 51.000 de  gospodării fără gaze natule și 1.500 de apartamente fără încălzire în Transnistria
Peste 51.000 de gospodării fără gaze natule și 1.500 de apartamente fără încălzire în Transnistria
Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova, au anunţat luni regimul de la Tiraspol,......
Reuniunea dintre Slovacia și Ucraina pe tema trazitului de gaze rusești, care ar fi trebuit să se desfășoare marți, a fost anulată
Reuniunea dintre Slovacia și Ucraina pe tema trazitului de gaze rusești, care ar fi trebuit să se desfășoare marți, ...
Comisia Europeană a anulat o întâlnire a delegaţiilor slovacă şi ucraineană cu reprezentanţi ai Comisiei ce urma ...
Indonezia a devenit oficial membru al BRICS cu drepturi depline
Indonezia a devenit oficial membru al BRICS cu drepturi depline
Brazilia a anunţat luni că Indonezia se alătură oficial BRICS ca membru deplin, extinzând astfel grupul economiilor ...
Australianul Daniel Sanders a obținut o nouă victorie în etapa a doua a Raliului Dakar la clasa moto. Românul Emanuel Gyenes s-a clasat pe locul 34
Australianul Daniel Sanders a obținut o nouă victorie în etapa a doua a Raliului Dakar la clasa moto. Românul Emanuel ...
Australianul Daniel Sanders (Red Bull KTM) continuă să domine Raliul Dakar 2025 la clasa moto, cu o nouă victorie obţinută ...