ACUE: Există furnizori de energie cu oferte înşelătoare, care nu includ toate taxele

Consumatorii trebuie să fie atenţi la ofertele pe care le primesc de la furnizori de electricitate, întrucât acestea pot părea atractive la prima vedere, însă ar putea să nu includă o serie de taxe pe care orice consumator trebuie să le plătească, a declarat, marţi, Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
Economica.net - mar, 05 iul. 2016, 11:28
ACUE: Există furnizori de energie cu oferte înşelătoare, care nu includ toate taxele

‘Consumatorii pot fi păcăliţi de furnizori care vin cu oferte de tarife atractive într-o primă fază, dar fără însă să specifice că există şi alte taxe pe care consumatorii trebuie să le plătească, precum taxa radio-tv. Este o capcană şi amenzile nu sunt mici. Mai sunt şi alte taxe care nu apar în aceste oferte, precum taxa de cogenerare, certificatele verzi şi alte taxe pe care statul le instituie’, a arătat Vlăsceanu, prezentă la o dezbatere pe teme energetice organizată de PRIA Events.

Potrivit directorului ACUE, dacă un furnizor intră în faliment, clienţii acestuia sunt preluaţi de un furnizor de ultimă instanţă, însă nu vor mai beneficia de tarife reglementate, ci vor plăti preţul pieţei.

‘Când furnizorii ajung într-o situaţie dificilă, iar unii au ajuns chiar şi în faliment, pentru că au încercat să atragă clienţi cu oferte de tarife care nu le acoperă costurile, clientul este preluat de furnizorul de ultimă instanţă. Însă, în acest caz, consumatorul nu va mai beneficia de preţ reglementat. Este o capcană, pentru că furnizorii nu explică ce se va întâmpla dacă dau faliment’, a susţinut Vlăsceanu.

Ea a amintit că un consumator, odată ce a ieşit din piaţa reglementată, nu se mai poate întoarce şi va plăti preţurile de pe piaţa concurenţială, care sunt fluctuante.

În acest moment, în cadrul procesului de liberalizare a pieţei, consumatorii casnici primesc o energie provenită în proporţie de 70% din piaţa concurenţială şi 30% dintr-un coş reglementat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie. Piaţa de electricitate va fi complet liberalizată la data de 1 ianuarie 2018.

Totodată, Vlăsceanu a adăugat că, de la 1 iulie, a intrat în vigoare o prevedere privind existenţa unui standard de performanţă în sectorul distribuţiei de energie electrică, astfel încât clienţii vor primi compensaţii automat în cazul în care penele de curent le-au provocat prejudicii.

‘De la 1 iulie, clienţii prejudiciaţi sau cărora li se produc pagube, din cauza prestării defectuoase a serviciului de distribuţie, întreruperi planificate care le pot afecta activitatea, primesc automat compensaţii. Sumele nu sunt exagerate şi vor creşte gradual până în 2019’, a arătat oficialul ACUE.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor sunt pozitive, a declarat marţi ministrul elen al Turismului, Olga......
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului acordat Romgaz de la stabilă la negativă şi a confirmat rating-ul ...