Cât costă cazarea la mare în hotelurile lui Hagi, Copos, Becali, Comănescu și apartamentele lui Halep

14 07. 2022
iaki

Eforie Nord conduce, în acest sezon, topul staţiunilor preferate și este principala opţiune de vacanţă, mai ales pentru familiile cu copii, care preferă hotelurile în regim all inclusive din staţiune, a anunțat recent un tour-operator.  Față de 2019, creșterea numărului de turiști este de 30% mai mare.

„Privit în ansamblu, litoralul autohton rămâne o destinaţie căutată de români; de pildă, noi, ca tour-operator, suntem cu 40% peste vânzările din 2019 şi cu 20% peste cele din 2021. Dar fenomenul la care asistăm este, în esenţă, o pentru că în vreme ce la Mamaia se cazează mai puţini turişti, creşte numărul celor care aleg sudul litoralului, Eforie Nord fiind staţiunea cea mai solicitată”, spune Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Pe Litoralul românesc să găsesc cazări pentru toate buzunarele, de la hoteluri de cinci stele, la complexuri all-inclusive, dar și pensiuni și vile.

Am vrut să vedem cât costă un weekend la mare pentru doi adulți în perioada 22-24 iulie. Simulările au fost făcute pe site-ul de rezervări Booking.com.

Cel mai nou proprietar de hotel pe litoral este Gigi Becali, care a cumpărat anul acesta hotelul Inter din Venus, deținut anterior de Ioan Niculae. 

Acum hotelul se numește Becali Hotel Venus și are și website, unde sigla este identică cu cea a echipei de fotbal Steaua, dar cu inițialele fetelor lui Gigi Becali.

3.624 de lei sau 720 de euro este prețul pentru două nopți de cazare într-o suită de familie, unde se pot caza doi adulți și doi copii. În acest tarif este inclus și micul dejun. O cameră dublă pentru doi adulți cosă 1.782 de lei sau 356 de euro. 

Eforie Nord

La hotelul Ana Hotels Europa din Eforie Nord, deținut de George Copos, două nopți de cazare în weekendul 22-24 iulie costă 2.041 de lei, tot pentru doi adulți și un copil, într-o cameră dublă, cu balcon și vedere la mare. Asta înseamnă circa 400 de euro pentru două nopți de cazare cu mic dejun.

Mamaia

La hotelul Vega de cinci stele din Mamaia, deținut de omul de afaceri Gabriel Comănescu, două nopți în weekendul 22-24 iulie costă 3.350 de lei, adică 670 de euro. De acești bani se achită cazarea pentru două nopți într-o cameră dublă, fără balcon, dar cu vedere laterală spre mare, micul dejun și prânzul. Cea mai scumpă cameră, suită senior sky cu vedere frontală la mare, costă 2.500 de euro pentru două nopți. 

La Phoenicia Holiday Resort, de patru stele, deținut de omul de afaceri Mohammad Murad, două nopți de cazare costă 2.300 de lei sau 460 de euro pentru un apartamente cu un dormitor. În acest tarif este inclus și micul dejun.

La Phoenicia Luxury din Mamaia Nord-Năvodari, prețul este de 5.600 de lei sau 1.120 de euro pentru două nopți, cu mic dejun, pentru două persoane într-o suită de lux, cu terasă și vedere panoramică la mare.

La Phoenicia Roya, prețul pentru două nopți în apartamentul Love, cel mai ieftin pe care îl indică Booking, este de 4.800 de lei sau 960 de euro. 

Rămânem tot în Mamaia, la hotelul Condor de patru stele, deținut de Niculae Dușu, unul dintre cei mai bogați constănțeni și proprietarul producătorului de materiale de construcții Celco. Aici un weekend costă 1.600 de lei, circa 320 de euro, pentru doi adulți și un copil. În acest preț este inclus și micul dejun.

La Lotus Studios Aparthotel, deținut de Simona Halep, prețul pentru două nopți de cazare este de 1.822 de lei, circa 360 de euro, potrivit Booking.com.

2.500 de lei sau 500 de euro este tariful pentru cele două nopți de cazare, cu mic dejun, într-o cameră dublă superioară, de familie la hotelul Iaki, deținut de Gheorghe Hagi. 

Olimp

2.035 de lei sau 400 de euro este prețul pentru doi adulți la Phoenicia Blue View din Olimp.