Adele a avut venituri de 30 milioane de lire sterline în anul 2013

Economica.net
09 02. 2014
adele_februarie_2012_76822000

Cel mai recent album al celebrei artiste, „21”, a fost lansat în urmă cu trei ani. Cu toate acestea, cântăreaţa continuă să încaseze sume foarte mari din piesele deja lansate, informează dailymail.co.uk.

Astfel, în anul financiar 2013, Adele a avut venituri de 30 milioane de lire sterline. Aceste venituri sunt cu 65% mai mari decât cele obţinute de Adele în 2012, şi chiar şi după plata impozitelor, în valoare de cinci milioane de lire sterline, cântăreaţa are un câştig zilnic de 32.000 de lire sterline (46.000 de euro).

Conform ultimelor estimări, profitul companiei sale de producţie, Melted Stone, a crescut, după plata taxelor aferente, de la 2,1 milioane de lire sterline la 13,8 milioane, doar într-un an, ceea ce reflectă succesul uriaş pe plan mondial al albumului „21”.

Totodată, cealaltă companie a lui Adele, Melted Stone Publishing, care se ocupă de gestionarea versurilor şi partiturilor artistei, a avut un profit anual de 5,2 milioane de lire sterline (6,2 milioane de euro).

După lansarea sa, în 2011, albumul „21”, pe care apare hitul „Rolling in the Deep”, a fost vândut în peste 26 de milioane de exemplare în toată lumea, devenind al doilea cel mai bine vândut album din istoria muzicii britanice, după „Sergeant Pepper”, al formaţiei The Beatles.

În luna ianuarie, albumul „21” a devenit primul album din istorie care a depăşit numărul de trei milioane de copii digitale vândute.

După lansarea acestui album, Adele a făcut o pauză în carieră, pentru a se ocupa de creşterea băieţelului său, Angelo, pe care îl are cu partenerul ei, omul de afaceri Simon Konecki.

Recent, cântăreaţa britanică s-a întors în studio pentru a înregistra noi piese pentru un nou album, alături de compozitorul James Ford şi cântăreţul Kid Harpoon, care a lucrat, printre alţii, cu formaţia Florence and the Machine şi plănuieşte un turneu în Marea Britanie şi Statele Unite pentru 2015.

La a 56-a ediţie a premiilor Grammy, care a avut loc pe 26 ianuarie la Los Angeles, Adele a câştigat un premiu Grammy pentru cel mai bun cântec pentru visual media („Skyfall”), alături de Paul Epworth, dar nu a fost prezentă la ceremonie.

Cel mai recent turneu al cântăreţei Adele a avut loc în 2011, cu ocazia lansării celui mai nou album al său, „21”, deşi artista a fost constrânsă să anuleze o serie de concerte, după ce suferit o intervenţie pe coardele vocale.

Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreaţă şi compozitoare. Ea a debutat la 19 ani şi s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată şi de criticii muzicali. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics’ Choice la BRIT Awards, iar în 2012 a câştigat şase premii Grammy. Până în prezent, ea a lansat pe piaţă două albume, „19” şi „21”.

Înzestrată cu o voce excepţională, artista nu s-a ferit să exprime deziluziile sale în dragoste în melodii precum „Someone Like You” şi „Rolling in the Deep”.