AdePlast a înregistrat o creştere cu 8% a afacerilor, în primul semestru din 2015

Compania AdePlast a înregistrat o creştere de 8%, în prima jumătate a anului 2015, atingând o cifră de afaceri de 138 milioane de euro, cea mai mare creştere, de aproximativ 19%, fiind obţinută în Transilvania, au anunţat, miercuri, reprezentanţi ai producătorului de materiale de construcţii.
Economica.net - mie, 05 aug. 2015, 10:02
AdePlast a înregistrat o creştere cu 8% a afacerilor, în primul semestru din 2015

‘După şase luni din 2015, suntem optimişti privind tabloul cu evoluţia producţiei vândute de AdePlast în provinciile istorice. Sigur că cifrele noastre sunt doar parţial reprezentative pentru economia României, dar ele arată că, pentru noi, toate zonele cresc, inegal, dar susţinut. În cele şase luni scurse din acest an avem următoarea situaţie: în Moldova am înregistrat o creştere a vânzărilor de 3,4 procente, urmează zona Bucureşti cu puţin peste 4,5 procente, apoi Oltenia – Muntenia cu peste 5 procente. În Transilvania – Banat avem o creştere record de peste 19 procente’, arată Bogdan Pîrvu, CEO AdePlast, într-un comunicat remis AGERPRES.

Anul 2015 a fost, ca toţi anii de după criză, destul de inegal în vânzări, în primele şase luni, explică managementul AdePlast.

‘Am început anul cu creşteri de peste 20 de procente, trend care s-a menţinut doar în primul trimestru. Au urmat două luni mai puţin faste pentru business, cu zile libere şi sărbători, dar în luna iunie lucrurile au revenit pe un trend normal de creştere. Prin urmare, după şase luni din 2015, AdePlast a înregistrat o creştere efectivă de peste 8 procente a vânzărilor de produse finite, asta în condiţiile în care noi ne-am asumat o creştere de 5 procente până la sfârşitul anului’, declară Bogdan Pîrvu.

La export AdePlast a înregistrat o creştere de 44 de procente a livrărilor la export, în valoare de peste 1,3 milioane euro.

‘Produsele AdePlast par să fie din ce în ce mai bine văzute în regiune, dar şi pe drumul spre Vestul Europei. Partenerii AdePlast din ţările limitrofe au mărit considerabil vânzările, iar Bulgaria şi Ungaria sunt vedete în aceste 6 luni. Pe de altă parte, ne bucurăm să vedem că românii plecaţi la lucru în Vest au ajuns să deţină mici companii. Astfel, avem parteneriate până în Gran Canaria unde livrăm deja constant container după container cu produse AdePlast fabricate pe platforma noastră de la Ploieşti’, arată Alex Bărbuţ, Export Manager AdePlast.

AdePlast este cel mai important producător român materiale de construcţii cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Sănătăţii anunţă măsuri împotriva redirecţionării abuzive a pacienţilor către clinici private
Ministerul Sănătăţii anunţă măsuri împotriva redirecţionării abuzive a pacienţilor către clinici private
Ministerul Sănătăţii va lansa, de la 1 septembrie, un formular online prin intermediul căruia pacienţii vor putea raporta situaţiile în care au fost redirecţionaţi abuziv dintr-un spital de......
Perspectivele vinului în Bulgaria: recoltă mai mică, calitate mai ridicată, preţuri în creştere
Perspectivele vinului în Bulgaria: recoltă mai mică, calitate mai ridicată, preţuri în creştere
O recoltă de struguri de înaltă calitate este aşteptată în Bulgaria anul acesta, dar în cantităţi mici, a declarat ...
Ilie Bolojan a anunţat că vor fi adoptate noi pachete de măsuri pentru reformă: Nu există altă soluţie
Ilie Bolojan a anunţat că vor fi adoptate noi pachete de măsuri pentru reformă: Nu există altă soluţie
Premierul Ilie Bolojan a anunţat duminică, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a Guvernului, că în perioada ...
Cod galben de caniculă duminică în Capitală și județe din sudul țării
Cod galben de caniculă duminică în Capitală și județe din sudul țării
Judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti se vor afla duminică sub Cod galben de caniculă ...