Adevăratul discurs de Revelion al preşedintelui Băsescu
Ce Ialomiţeanu, vrăjitoarea Vanesa, Vasilescu de la BNR, PIB, rata şomajului, ascendentul în Rac al economiei, preşedintele e preşedinte, vorbele lui sunt cei mai corecţi indicatori ai viitorului. Practic, întotdeauna ştie ce spune, totul e să interpretezi corect ce spune, exact ca şi în cazul lui Nostradamus.Pentru asta trebuie procedat ştiinţific şi analizat catrenul, pardon, contextul, adică toate discursurile de câţiva ani încoace.
Deci Revelion 2005- 2006, locaţie generoasă ,piaţa Universităţii, mult Băsescu, e decorat pe loc Raed Arafat, un medic, un român adevărat.
Revelion 2006-2007, copy paste 2005, minus decoraţiile, numărătoarea inversă a început mai devreme şi n-a fost timp.
Revelion 2007-2008 locaţie super Piaţa Constituţiei, lasere, boxe, rock, foarte mult Băsescu , discurs prezidenţial di granda, şapte lungi minute cu mediu curat, militari din Irak, trebuie să construim autostrăzi, sistemul de sănătate trebuie să ne satisfacă exigenţele, în trei patru ani România se va schimba profund ( n.a. câtă dreptate a avut) şi, fireşte, românii vor trăi mai bine la anu’.
Revelion 2008-2009, locaţie mai modestă, Piaţa Sfatului din Braşov, mai puţin Băsescu, nu mai e aşa sigur că românii vor trăi mai bine, dar preşedintele ne asigură că „instituţiile statului au capacitatea de a face ca 2009 să fie un an în care să trăim mai bine” .
Revelion 2009-2010, locaţie privată, undeva prin Sinaia. Băsescu telegrafic, anul 2009 a fost greu, dar în 2010 vom scăpa de criză.
Revelion 2010-2011, locaţie necunoscută, Băsescu lipsă, la 12 fără un minut TVR dă muzică populară. A doua zi, de pe pârtie de la Predeal, preşedintele spune că avem încă prea mulţi bugetari.
Avancronica discursului pentru Revelionul 2011-2012. Multe spitale care nu au corespuns exigenţelor s-au închis, odată cu exigenţele minime ale unor bolnavi,” Raed Arafat e cel mai mare duşman al privatizării sistemului de sănătate,” instituţia statului DNA lucrează, dar nu are singură capacitatea de a face să trăim mai bine, mediul e curat, mai ales prin zonele de munte curăţite de copaci, aşteptăm şi la anu’ să scăpăm de criză. Deci, dacă apare preşedintele pe undeva, pe 2 ianuarie şi zice iar de modernizarea statului e clar:în 2012 vine Apocalipsa sau reforma totală sau amândouă, că poate sunt acelaşi lucru.