Adevărul din bucătăria Taco Bell. Cum se descurcă lanțul de restaurante sub presiunea costurilor mai mari. Au scumpit de două ori anul acesta

Taco Bell, lanț de restaurante cu produse de inspirație mexicană, parte a Sphera Franchise Group, a majorat de două ori anul acesta prețurile la câteva dintre produsele pe care le vinde în cele 14 unități ale sale. Ingredientele s-au scumpit și cu peste 40%, iar despre finalul anului managementul companiei spune că "există vizibilitate super redusă". Trendul vânzărilor este însă unul pozitiv, astfel că spre final de an lanțul va deschide un nou restaurant, la Craiova, în urma unei investiții de aproximativ 450.000 de euro. Urmează și primul drive- thru, pentru care compania analizează încă oferte. Cât despre angajați, compania continuă să fie interesată de forță de muncă externă și are deja 25 de salariați din Sri Lanka.
Alina Stanciu - mie, 12 oct. 2022, 16:52
Adevărul din bucătăria Taco Bell. Cum se descurcă lanțul de restaurante sub presiunea costurilor mai mari. Au scumpit de două ori anul acesta

Taco Bell, care a ajuns la cinci ani pe plan local, timp în care s-a extins în 14 locații din nouă orașe mari ale țării, a înregistrat în prima jumătate a acestui an afaceri de 31,4 milioane de lei, o cifră record după un plus de 43% față de perioada similară a anului trecut. Compania a beneficiat atât de creșterea numărului de tranzacții cât și de expansiune, având în vedere că, în 2020 și 2021, au fost inaugurate 3 locații: Taco Bell AFI Palace Brașov, Taco Bell Palas Mall Iași și Taco Bell Arena Mall Bacău. Aproximativ o treime din vânzări sunt generate de home delivery, față de 45% în perioada pandemică, lanțul de magazine având pus la punct acest sistem încă din 2019.

Două majorări de preț anul acesta

Cu toate acestea, lanțul de restaurante nu este ocolit de problemele generate de costul materiilor prime, al energiei și de nivelul inflație, care afectează puterea de cumpărare. Astfel, până acum, a scumpit  parte dintre produse de două ori, iar finalul acestui an stă sub imperiul incertitudinii.

„Nu ne-am propus niciodată să transferăm costuri materiilor prime în preț. Prețurile materiilor prime anul acesta au avut o ascensiune extraordinare. Prețul uleiul a crescut cu 45% față de anul trecut, carne, tortilla- undeva la 30-35%. Ca să nu mai vorbim despre inflație. Am încercat să punem cît mai mică presiune pe client știind că inflația ii va afecta pe toți. Am încercat  să optimizăm procesele. Ne-am uitat, spre exemplu, la procesele de producție, astfel încât să diminuăm eventualele pierderi. Apoi, am schimbat proceduri în producție pentru a reduce consumul de energie din restaurant. Cu toate acestea, am avut anul acesta două creșteri de preț”, a declarat Costică Mișaca, Director General, Taco Bell România.

În ceea ce privește trendul prețurilor până la final de an, managerul spune că totul este imprevizibil.”Nu avem predictibilitate asupra ce urmează. Avem vizibilitate super redusă asupra majorărilor de prețuri. Nu știm ce se întâmplă cu energia”, mai spune managerul.

Cât despre profitabilitate, Mișaca spune că pentru Taco Bell contează să „construim un brand, iar încrederea consumatorilor este foarte importantă. Nu ne uităm strict la profitabilitate. Este adevărat, marja au suferit modificări din cauza acestor creșteri, dar ne uităm la business pe termen lung.”

Lanțul aduce materii prime cu precădere din lanțul internațional cu care colaborează Sphera Franchise Group, compania care operează în sistem de franciză și lanţurile KFC și Pizza Hut. De la furnizori români cumpără în special produse proaspete.

Planuri de expansiune. Ajung la 15 restaurante anul acesta

Chiar și așa, planurile de expansiune continuă. La finele lui noiembrie va inaugura un nou restaurant în Craiova, într-un food-court, investiția fiind de aproximativ 450.000 de euro. Restaurantul va presupune angajarea a 25 de salariați. De asemenea, pentru 2023, este planificat primul drive al companiei, într-o locație pentru care se poartă încă negocieri.

„Avem în plan să deschidem un drive, sperăm că anul viitor. Sunem în negocieri în ceea ce privește locația”, a mai declarat managerul.

„Așa cum am dezvoltat în ultimii cinci ani, inclusiv în pandemie, vom dezvolta și în continuare. Cât de accelerat sau nu , vom vedea analizând sitiuația economiei. Sunt foarte multe necunoscute”, a mai spus acesta. Potrivit lui Mișaca, un restaurant Taco Bell presupune angajarea unui număr de 20-30 de oameni. 58% dintre angajații Taco bell au sub 25 de ani, iar printre ei se numără și 25 de angajați din Sri Lanka.

„Am fost deschiși tot timpul către diversitate și către acești oameni care dau stabilitate mare echipelor din restaurante.  Analizăm ce se întâmpla în echipele noastre și cum s-au adaptat acestea și vom decide pe viitor dacă vom aduce și alții”.

Anul trecut, Taco Bell a lansat serviciul Comandă&Ridică – o modalitate simplă și eficientă prin care clienții își pot comanda produsele preferate de pe telefon sau computer, de oriunde s-ar afla, cu ridicarea produselor din cel mai apropiat restaurant. De asemenea, în luna aprilie a acestui an, a fost lansată aplicația Loyalty – Taco Bell Rewards, un sistem de loializare destinat clienților, bazat pe acumularea de puncte, în schimbul cărora primesc produse Taco Bell. Ca urmare a lansării aplicației, numărul comenzilor cu ridicare a crescut cu 110%, iar vânzările cu 88%.

Taco Bell a intrat pe piața locală în anul 2017, fiind al treilea brand din portofoliul Sphera Franchise Group, alături de KFC și Pizza Hut. Lansarea a marcat totodată și intrarea brandului sud-californian în Europa Centrală și de Est, acesta fiind la momentul respectiv singurul restaurant Taco Bell pe o rază de 1.028 kilometri.

În prezent, Taco Bell deține 14 restaurante administrate în sistem de franciză, în 9 orașe din țară: 4 în București, 2 în Brașov, 2 în Constanța și câte unul în Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Ploiești, Bacău și Iași.

Sphera Franchise Group este cel mai mare grup din industria de food service din România, deținând companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell în România și KFC în Chişinău, Republica Moldova, și în anumite zone din Italia. Grupul deține peste 170 de restaurante pe cele trei piețe și are peste 4.700 de angajați. Sphera Franchise Group este listată pe Bursa de Valori București din 2017, sub simbolul SFG, fiind singura companie din HoReCa inclusă în indicele principal BET, precum și în FTSE Global Microcap.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...