Adevărul Holding şi-a cerut insolvenţa. Primul termen de judecată, pe 6 noiembrie

Economica.net
02 11. 2012
adevarul_click_44857700

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti, pe 31 octombrie. Obiectul cauzei în acest dosar este „procedura insolvenţei”, iar materia juridică – „faliment”.

Cererea insolvenţei nu presupune neapărat intrarea în faliment a unei companii.

Adevărul Holding a cerut falimentul în contextul în care trustul de media a fost preluat recent de Cristian Burci de la Dinu Patriciu.

Contactat de MEDIAFAX, Cristian Burci a spus că deocamdată nu poate furniza informaţii.

Asociaţii Adevărul Holding SRL sunt East Europe Media Distribution SRL (0,07%) şi Premium News SRL (99,93%), potrivit datelor de la Oficiul Registrul Comerţului.

Societatea Premium News SRL – principalul asociat al trustului Adevărul – a fost înfiinţată pe 16 februarie 2012. Asociaţii societăţii Premium News SRL sunt Nora Marcovici (50%) şi Diana Toboşaru (50%). Nora Marcovici şi Diana Toboşaru conduc agenţia de publicitate Graffiti BBDO, deţinută de omul de afaceri Cristian Burci.

Pe de altă parte, asociaţii East Europe Media Distribution SRL sunt Tipomedia Prod SRL (5%) şi Adevărul Holding SRL (95%), iar asociaţii Tipomedia Prod SRL sunt: Adevărul SA (3,33%) şi Adevărul Holding SRL (96,66%).

Adevărul Holding a anunţat, într-un comunicat remis MEDIAFAX pe 5 septembrie 2012, începerea negocierilor oficiale pentru preluarea de către omul de afaceri Cristian Burci a trustului de presă, precizând că o decizie finală va fi anunţată cel mai devreme în a doua parte a lunii septembrie.

Potrivit comunicatului, conducerea editorială a holdingului Adevărul şi Cristian Burci au purtat la momentul respectiv primele discuţii, după anunţul oficial al celui din urmă privind interesul său de a prelua trustul de presă deţinut de omul de afaceri Dinu Patriciu.

Pe de altă parte, omul de afaceri Cristian Burci a declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, că a semnat primele documente pentru preluarea Adevărul Holding de la Dinu Patriciu, precizând însă că finalizarea tranzacţiei depinde de rezultatele unei analize a actelor companiei, dar şi de discuţiile viitoare cu creditorii trustului.

Adevărul Holding a fost înfiinţat în toamna anului 2006, de Dinu Patriciu, imediat după achiziţia ziarului Adevărul.

Trustul Adevărul are în portofoliu, printre altele, cotidianul Adevărul, tabloidul Click!, revistele OK!, Dilema veche, Dilemateca, Foreign Policy Romania, precum şi cotidianul Blik din Ucraina, colecţiile de carte de lux Adevărul, dar şi un număr mare de suplimente şi produse complementare.

Pe 16 octombrie, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a respins solicitarea trustului Adevărul de prelungire a licenţei expirate a televiziunii Adevărul TV, care nu a fost pusă niciodată în funcţiune, membrii Consiliului precizând că grupul trebuie să solicite din nou o licenţă dacă vrea să reia proiectul de lansare a propriului post TV.

Solicitarea de prelungire a licenţei audiovizuale prin satelit pentru televiziunea Adevărul TV a fost transmisă CNA de societatea Adevărul Digital Media SRL (Adevărul Holding SRL – 95% şi Tipomedia Prod SRL – 5%), fiind motivată prin modificarea acţionariatului societăţii Adevărul Digital Media SRL, care implică şi eşalonarea bugetelor. Licenţa audiovizuală a televiziunii Adevărul TV a expirat, însă, pe 12 octombrie, iar CNA a decis să respingă cu unanimitate de voturi prelungirea licenţei.