Adeverinţa de salariat pentru concediu medical are un formular nou. Schimbările aduse concediilor medicale în perioada stării de urgenţă

04 04. 2020
oameni_populatie_59693500

Adeverinţa de salariat pentru concediu medical, eliberată de angajatori, are un model nou, în vigoare din 27 martie 2020.

Noul formular al adeverinţei de salariat pentru concediu medical a fost publicat în Anexa Ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAS nr. 502/417/2020.

Ordinul MS şi CNAS nr. 502/417/2020, care conţine noul model al adeverinţei de salariat, necesară medicului de familie pentru a elibera angajatului concediu medical, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 253 din 27 martie.

Ce prevede acest Ordin pe perioada stării de urgenţă:

  • adeverinţa privind dovada asigurării în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii poate fi eliberată de către angajator şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.
  • certificatele de concediu medical acordate pentru risc maternal, în perioada stării de urgenţă, se eliberează şi se plătesc fără avizul medicului de medicina muncii.
  • certificatele de concediu medical, eliberate în perioada stării de urgenţă de către alți medici decât cei de familie, se depun direct la plătitorii de indemnizaţii de asigurări, fără viza medicului de familie.

– certificatele de concediu medical, eliberate în perioada stării de urgenţă, se pot transmite şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, astfel:

  • de către medicii curanţi către persoanele asigurate;
  • de către persoanele asigurate către plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate (angajatori, CAS-uri).

Atenţie, însă! Formularele originale ale certificatelor de concediu medical, respectiv exemplarele 1 (alb) şi 2 (roz), se depun de către persoana asigurată la plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, în termen de 60 de zile calendaristice de la data eliberării acestora.

Certificatele de concediu medical se pot acorda şi la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei stării de urgenţă instituită prin Decretul nr. 195/2020, în următoarele situaţii:

  • în caz de sarcină şi lăuzie (numai concediu medical pentru maternitate);
  • pentru perioada de internare în spital;
  • pentru imobilizare în sisteme de imobilizare specifice aparatului locomotor, numai de către medicul ortoped/chirurg;
  • situaţii pentru care este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale peste 90 de zile;
  • în caz de carantină;
  • pentru risc maternal;
  • pentru îngrijirea copilului bolnav;
  • pentru asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă, care au urmat un tratament în străinătate pentru afecţiuni care nu pot fi tratate în ţară, precum şi pentru cei care îşi pierd capacitatea de muncă în timp ce se află în altă ţară în interes de serviciu sau în interes personal;
  • pentru asiguraţii cu afecţiuni cardiovasculare, SIDA, neoplazii sau tuberculoză;
  • pentru alte situații decât cele menționate mai sus, care necesită prelungirea concediului medical de către medicii de specialitate, alții decât medicii de familie;
  • pentru consultațiile medicale la distanță acordate pe perioada stării de urgență, în cazurile care necesită concediu medical.

Federația Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, forul reprezentantiv al medicilor de familie, aduce lămuriri cu privire la modul de acordare a concediilor medicale în această perioadă, într-un document publicat pe pagina organizaţiei.

Vă redăm, în continuare, răspunsurile medicilor reuniţi în Federația Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie la unele dintre cele mai frecvente întrebări despre acest subiect.

Ce document trebuie să primesc de la Direcţia de Sănătate Publică pentru acordarea certificatului de concediu medical pentru carantină dacă am dreptul să beneficiez de concediu medical?

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie: Trebuie să primiţi de la DSP un document care poate fi numit certificat sau adeverinţă și care vă poate fi eliberat de DSP şi prin mijloacele electronice de transmitere la distanţă la o dată ulterioară, după ce aţi depus la DSP, inclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, declaraţia pe proprie răspundere, conform modelului din Anexa nr. 2 a Ordinului 414/2020.

Ce este avizul epidemiologic de ieşire din carantină, acordat la ieșirea din carantină instituţionalizată în spaţii special amenajate? Cine mi-l eliberează?

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie: Avizul epidemiologic de ieșire din carantină este un document justificativ privind starea de sănătate a persoanei suspectate că e purtătoarea unei boli contagioase, asupra căreia a fost dispusă de autorităţi măsura carantinei instituţionalizate în spaţii special amenajate. Avizul epidemiologic de ieşire din carantină este eliberat de Direcţia de Sănătate Publică la ieșirea din perioada de carantină instituţionalizată în spaţii special amenajate.

Ce este avizul epidemiologic de ieșire din izolare la domiciliu și cine mi-l eliberează?

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie: Avizul epidemiologic de ieșire din izolare la domiciliu nu mai este necesar începând cu 25 martie 2020 persoanelor care s-au aflat în izolare la domiciliu, dacă nu prezintă simptome de boală. Persoanelor care au ieșit din izolare la domiciliu anterior datei de 25 martie 2020, și au fost monitorizate de medicul lor de familie, le-a fost eliberat avizul epidemiologic de medicul de familie. Dacă nu au avut medic de familie, avizul epidemiologic a fost eliberat de DSP.

Când se eliberează certificatul de concediu medical pentru carantină persoanelor care au dreptul să beneficieze de concediu medical?

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie: La o dată ulterioară, pentru luna în curs sau luna anterioară, și prin excepţie pe perioada stării de urgenţă nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei stării de urgenţă.

Când trebuie depus la plătitor (angajator sau alţi plătitori) certificatul de concediu medical pentru carantină, pe perioada stării de urgenţă?

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie: Electronic, până cel mai târziu la sfârșitul lunii în care a fost eliberat. În original – în termen de 60 de zile calendaristice de la data eliberării acestora.

Mai este necesară adeverinţa de la angajator/plătitor pentru emiterea certificatului de concediu medical – pentru orice motiv – pe perioada stării de urgenţă?

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie: Da, și poate fi eliberată prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. Modelul adeverinţei a fost schimbat în 27 martie 2020, prin Anexa Ordinului 502/417/2020 (vezi modelul nou în galeria foto).

Mai este necesară vizarea de către medicul de familie a certificatelor de concediu medical – pentru orice motiv – acordate de către alţi medici?

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie: Nu, nu mai este necesară vizarea certificatelor de concediu medical pe perioada stării de urgenţă.

Pot solicita medicului transmiterea prin mijloace electronice de transmitere la distantă a certificatului de concediu medical, pe perioada stării de urgenţă?

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie: Da, pe perioada stării de urgenţă.

Pot transmite prin mijloace electronice către angajator/plătitor certificatul de concediu medical, pe perioada stării de urgenţă?

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie: Da, pe perioada stării de urgenţă.

Mai trebuie să depun la angajator/plătitor formularele originale (alb-roz) ale certificatului de concediu medical, pe perioada stării de urgenţă?

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie: Da, în termen de 60 de zile calendaristice de la data eliberării de către medic, pe perioada stării de urgenţă.

Cum beneficiez de concediu medical dacă sunt internat în spital cu COVID-19?

FNPMF: Veţi primi certificatele de concediu medical la externarea din spital, pentru perioada internării și, dacă este necesar, pentru un număr de zile după externare. Dacă starea de sănătate nu vă va permite să reluaţi activitatea nici după numărul de zile acordate după externare, medicul de familie va prelungi concediul medical cu cel mult 14 zile, în baza scrisorii medicale eliberate din spital.

Puteţi citi la acest link integral explicaţiile Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie despre acest subiect.

CNAS explică faptul că prin Ordonanţa de Urgență nr. 30/2020 a fost modificată OUG 158/2005 (act normativ ce conține reglementări privind modul de acordare a concediilor și indemnizațiior de asigurări sociale de sănătate), astfel:

persoanele asigurate au dreptul la concediu şi indemnizaţie, inclusiv cele care nu au realizat stagiul de cotizare complet, de şase luni;
– certificatele de concediu medical acordate care cuprind a 91-a zi și cele care depășesc 183 de zile se eliberează și se decontează fără avizul medicului expert al asigurărilor sociale.
Aceste reglementări sunt valabile pe perioada stării de urgență instituită prin Decretul 195/2020 și au ca scop prevenirea îmbolnăvirilor.

Precizări despre noul formular al adeverinţei de salariat pentru concediu medical:

**) Se utilizează pentru evidențierea zilelor de concediu medical acordate pentru sarcină și lăuzie, îngrijirea copilului bolnav, pentru reducerea timpului de muncă, pentru risc maternal, precum și pentru incapacitate temporară de muncă pentru afecțiuni, altele decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare.

***) Se utilizează pentru evidențierea zilelor de incapacitate temporară de muncă acordate pentru afecțiunile prevăzute la art. 13 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare.

****) Se utilizează pentru situațiile în care certificatele de concediu medical „în continuare” urmează a fi eliberate de medici, alții decât cei care au eliberat certificatele de concediu medical pe același cod de diagnostic până la data eliberării noului certificat.