Adient Trim Ploieşti angajează 120 de oameni care au cel puţin opt clase

04 01. 2023
ADIENT TRIM Ploiesti

Ce oferă angajatorii

Salariaţii companiei vor primi o creştere salarială totală cu 14% în 2023 faţă de nivelul din 2022, oferită în două tranşe – în ianuarie şi în mai.

Pe parcursul anului 2023, fără ca firma să avanseze un termen clar, angajații vor primi o creștere a tichetelor de masă până la valoarea de 30 de lei, a valorilor primelor de Paşti, de vară și iarnă, spun oficialii companiei.

Adient are un număr total de peste 5.800 de angajați și deține șase unități de producție: în Jimbolia (armături metalice și mecanisme), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Bradu (scaune auto pentru Dacia, respectiv armături metalice), Ploiești (tapițerii), Pitești (tapițerii).
Adient (NYSE: ADNT) este lider global în scaune auto. Cu aproximativ 75.000 de angajați în 31 de țări, Adient are peste 200 de unități de producție/asamblare la nivel mondial.