Adina Vălean:Aştept să văd până în ianuarie un proiect comun România-Bulgaria pe Fast Danube 2; CE favorizează acest proiect
Scopul proiectului este asigurarea navigabilităţii Dunării tot timpul anului. Acesta este unul dintre aspectele discutate de Adina Vălean în Bulgaria săptămâna trecută, în cadrul unei iniţiative de întărire a colectivităţii cu România şi Grecia pe axa Nord-Sud.
„Vă reamintesc faptul că în cadrul regulamentului de revizuire a hărţilor şi a traseelor de transport europene, am introdus un coridor suplimentar faţă de cele existente, şi anume Coridorul Nord-Sud care uneşte Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Egee. România, Bulgaria şi Grecia, evident, fiind pe acest coridor, am discutat despre o colaborare intensificată între aceste trei ţări pentru conectivitate”, a declarat Adina Vălean în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români.
Ea a afirmat că în mod tradiţional conectivitatea spre sud, cu Bulgaria, a fost deficitară, în contextul în care de-a lungul anilor de preaderare şi în timpul şi în anii care s-au scurs de la intrarea în Uniunea Europeană, focalizarea a fost pe conectivitatea Est-Vest.
„Acum există oportunitatea de a strânge legăturile pe axa Nord-Sud, care ar fi foarte utilă atât din punct de vedere al mobilităţii militare, cât şi pentru conectarea între aceste trei mări, care reprezintă puncte de intrare pentru coridoarele pentru mărfuri şi coridoarele de transport europene. În cadrul acestei discuţii am insistat pe participarea onestă României şi Bulgariei în proiectul Fast Danube”, a precizat înaltul oficial european.
Adina Vălean a afirmat că aşteaptă la call-ul de proiecte lansat în septembrie, şi care are ca termen-limită luna ianuarie, să vadă „un proiect comun România-Bulgaria pe Fast Danube 2, ceea ce ar însemna asigurarea navigabilităţii Dunării tot timpul anului”.
„Comisia favorizează acest proiect, avem finanţare pentru el. Tot ceea ce lipseşte este depunerea proiectului de către cele două ţări partenere – România şi Bulgaria. Sigur, auzim o mulţime de lucruri, de ce este întârziat, în special din cauza studiilor de mediu din Bulgaria aferente primului proiect Fast Danube 1, care practic nu este închis din cauza absenţei unui studiu de mediu. Am insistat şi la Varna pe lângă oficialităţile bulgare, o să trimit din nou experţii Comisiei într-o vizită comună de mediere şi de închidere a proiectului Fast Danube 1 şi pregătirea aplicării proiectului Fast Danube 2”, a explicat ea.
Adina Vălean a mai precizat că România a mai depus un proiect pentru „un pod rutier aşa-zis cu opţiune pentru feroviar” la Giurgiu-Ruse şi că aşteaptă, de asemenea, un proiect Craiova-Calafat pentru cale ferată.
„Acolo avem un pod, dar rutele de acces din România şi Bulgaria nu sunt la standarde şi ar fi foarte important dacă s-ar putea propune acest proiect pentru că ar exista o linie de finanţare dedicată pentru aceste proiecte transfrontaliere şi ar fi cam ultima posibilitate în care România şi Bulgaria pot accesa aceşti bani pentru această conectivitate pe la Calafat-Vidin”, a pledat ea.