Administrația americană ia în calcul să impună sancțiuni împotriva companiei de de securitate cibernetică Kaspersky Lab – surse WSJ

Departamentul american al Comerţului analizează eventuale măsuri coercitive împotriva companiei ruseşti de securitate cibernetică Kaspersky Lab, a relatat vineri The Wall Street Journal, citând persoane care cunosc acest subiect, informează agenția Reuters, citată de News.ro.
News.ro - S, 08 apr. 2023, 11:19
Administrația americană ia în calcul să impună sancțiuni împotriva companiei de de securitate cibernetică Kaspersky Lab - surse WSJ

Administraţia preşedintelui Joe Biden analizează eventuale acţiuni împotriva companiei ruse în cadrul normelor sale de securitate online, potrivit articolului din WSJ.

SUA şi-au intensificat anul trecut verificările privind securitatea naţională în ceea ce priveşte software-ul antivirus al Kaspersky Lab, pe măsură ce au crescut temerile legate de atacuri cibernetice ruseşti după ce Moscova a invadat Ucraina.

Autorităţile de reglementare din SUA au interzis deja utilizarea software-ului Kaspersky de către Guvernul federal.

Biroul pentru Industrie şi Securitate al Departamentului de Comerţ al SUA, solicitat să comenteze articolul din WSJ, a declarat că nu comentează eventualele acţiuni specifice împotriva unei companii. Departamentul „se angajează să îşi exercite pe deplin autoritatea pentru a proteja datele sensibile ale americanilor şi să colaboreze cu Congresul într-un mod bipartizan pentru a se adapta la riscurile în evoluţie”, a precizat acesta.

Kaspersky Labs nu a răspuns încă la o solicitare de comentarii din partea Reuters.

Acţiunea coercitivă care ar privi Kaspersky urmează introducerii unei noi legislaţii americane ce permite Casei Albe să interzică TikTok, companie creată în China, sau alte tehnologii cu sediul în străinătate, dacă acestea reprezintă un risc pentru securitatea naţională.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Sârbii de la NIS, companie controlată de Gazprom, ies de pe piaţa din Bulgaria
Sârbii de la NIS, companie controlată de Gazprom, ies de pe piaţa din Bulgaria
Compania energetică sârbească Naftna Industrija Srbije (NIS), controlată de Gazprom, a decis oficial să renunţe la operaţiunile din Bulgaria, din cauza dificultăţilor de pe piaţă, a......
Nave militare chinezești în portul Vladivostok din Rusia pentru exerciții comune între 1 și 5 august
Nave militare chinezești în portul Vladivostok din Rusia pentru exerciții comune între 1 și 5 august
Nave ale marinei chineze au intrat joi în portul Vladivostok, extremul estic al Rusiei, înainte de exerciții comune programate ...
România începe ultima lună de vară cu prețuri și taxe mărite pentru a repara deficitul creat de politicieni
România începe ultima lună de vară cu prețuri și taxe mărite pentru a repara deficitul creat de politicieni
România va intra în ultima lună de vară cu prețuri mai mari la multe categorii de produse, în urma majorării TVA și ...
Ministrul de externe german Johann Wadephul spune că în Fâșia Gaza catastrofa umanitară depășește imaginația
Ministrul de externe german Johann Wadephul spune că în Fâșia Gaza catastrofa umanitară depășește imaginația
Ministrul de externe german Johann Wadephul a cerut joi guvernului israelian să permită o ameliorare fundamentală a situației ...