Administraţia Bazinală de Apă Jiu continuă monitorizarea zonei unde s-au răsturnat vagoanele cu biodiesel
Potrivit ABA Jiu, zona este monitorizată în permanenţă, iar în ultimele 24 de ore a fost evacuată, prin pompare, apa curată din groapa săpată, impermeabilizată cu geotextil, la punctul de la Preajba şi dirijată în aval, au fost înlocuite barajele absorbante de către GFR şi s-a administrat material absorbant în aval, preventiv, în situaţia în care amestecul de apă şi biodiesel ar fi putut tranzita zona (barajul de la Preajba).
„Specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Jiu acţionează în continuare, 24 de ore din 24, monitorizând tot sectorul cuprins între aval pod CF Cârcea şi amonte Preajba (pe lângă materialele necesare de intervenţie se foloseşte un buldoexcavator, o autoutilitară şi un autoturism de teren). Totodată, reprezentanţii firmei de depoluare a GFR au aplicat spumă neutralizantă pe suprafaţa apei, amonte pod rutier de pe drumul naţional Caracal – Craiova, aval de locul de evacuare a apei prin pompare spre aval (Preajba), în ochiurile de apă în care s-a mai acumulat biodiesel, iar în locurile în care s-a retras apa, muncitori de la GFR au administrat material absorbant”, precizează reprezentanţii ABA Jiu.
Un tren transport marfă cu 23 de vagoane-cisternă cu biodiesel a deraiat în data de 12 august pe linia CF magistrala Bucureşti – Craiova, în zona podului CF din localitatea Cârcea, judeţul Dolj, pe sensul de deplasare spre Craiova, după ce mecanicul ar fi intrat pe un fir fără şină care se afla în reparaţie şi pe care circulaţia era întreruptă, iar podul s-a rupt şi mai multe vagoane au căzut în gol. Accidentul feroviar s-a produs pe o vale necadastrată care este alimentată dintr-o cişmea ale cărei ape se scurg în pârâul Preajba.
Poliţiştii au constatat că mecanicul trenului de locomotivă se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de prezentare la serviciu sub influenţa alcoolului şi distrugerea sau semnalizarea falsă în cazul producerii unui accident.
Prefectul judeţului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, a declarat, pentru AGERPRES, că locomotiva a reuşit să treacă podul în virtutea inerţiei, însă vagoanele din spate au căzut după ce podul s-a rupt pe toată lungimea, pe firul aflat în reparaţii.
Trenul circula pe distanţa Slobozia Veche – Curtici şi aparţinea operatorului de marfă privat Grup Feroviar Român (GFR).