Administraţia Fondului pentru Mediu va finanţa proiecte de extindere, conversie sau modernizare a reţelelor de gaze naturale

28 08. 2024
gaze_extindere_18943700

Pentru a permite acordarea finanţării şi gestionării de către Adminstraţia Fondului pentru Mediu (AFM), Guvernul a adoptat, miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă care modifică şi completează OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, scrie Agerpres.

Potrivit ministerului de resort, finanţarea proiectelor de modernizare şi extindere a reţelelor de gaze va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în special a celor provenite din arderea lemnului pentru încălzire, şi la atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon necesare pentru prevenirea schimbărilor climatice periculoase.

Beneficiarii direcţi ai acestor finanţări vor fi Unităţile Administrativ-Teritoriale şi subdiviziunile acestora, care vor coordona lucrările necesare.

„Ordonanţa introduce şi posibilitatea acordării de prefinanţări din bugetul Fondului pentru Mediu pentru proiectele derulate de unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice şi autorităţile administraţiei publice. Acest mecanism simplificat elimină birocraţia, înlocuind procedurile anterioare şi permiţând demararea proiectelor cu o prefinanţare de până la 30% din valoarea eligibilă a contractului de finanţare”, se precizează în comunicat.

AFM este o instituţie publică aflată sub coordonarea MMAP, finanţată integral din venituri proprii, care gestionează Fondul pentru Mediu, un instrument esenţial pentru susţinerea proiectelor de protecţie a mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în materie de schimbări climatice.