Administraţia Penitenciarelor, despre decesul lui Dan Adamescu: Bacteria invocată nu are legătură cu perioada petrecută în penitenciar

Economica.net
25 01. 2017
dan_adamescu_44769500

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) precizează că Dan Adamescu a beneficiat, conform recomandărilor medicilor, de asistenţă medicală atât prin intermediul reţelei sanitare ANP, cât şi a reţelei sanitare publice şi private, omul de afaceri aflându-se din septembrie 2016 sub supraveghere medicală într-o reţea sanitară privată.

„Solicitările înaintate de către familie reprezentanţilor penitenciarelor de a primi medicaţie au fost avizate pozitiv, medicaţia fiind administrată conform recomandărilor medicilor specialişti. Având în vedere că datele medicale sunt confidenţiale, vă putem preciza doar că atestarea prin examene bacteriologice a bacteriei invocate nu are legătură cu perioada custodierii în sistemul penitenciar nefiind diagnosticat în acest sens la internarea în spitalul din reţeaua publică. Cazarea acestei persoane în unităţile de detenţie s-a realizat în conformitate cu dizabilităţile sale, fapt constatat şi de reprezentanţii Ambasadei Germaniei în România cu ocazia vizitării acestuia”, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, remis miercuri MEDIAFAX.

Totodată, ANP precizează că administraţia Penitenciarului Jilava a anunţat familia, a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

„Condamnat pe 5 Iun’14 în urma unui proces care s-a bazat pe mărturii false, a fost încarcerat consecutiv în trei penitenciare, unde starea de sănătate i s-a agravat continuu. Spitalizat în ultimele luni de viaţă– pe care şi le-a petrecut intubat şi în comă semindusă – cele 15 afecţiuni de care suferea i-au slăbit constant corpul, lovitură fatală fiindu-i dată de streptococul auriu, cu care a fost contaminat în condiţiile inumane din închisoare”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX de PR-ul familiei, Mihaela Petrovan.

În ceea ce priveşte situaţia deţinuţilor decedaţi în sistemul penitenciar, ANP anunţă că „în anul 2016, corespunzător unui efectiv rulat de 40712 persoane, s-au înregistrat 98 decese respectiv 3,5 la o mie de deţinuţi. Acest număr este de aproximativ trei ori mai mic decât în populaţia generală, dacă ne raportăm la statistica oficială a Institutului Naţional de Statistică, corespunzător anului 2015 ( 11,7 decese la mia de locuitori)”.

Decesele au avut drept cauze principale afecţiuni medicale cronice/cazuri în fază terminală.

„Astfel, din cele 98 de cazuri, 31 au avut ca şi cauză a decesului boli neoplazice, ceea ce reprezintă 31,63% din totalul deceselor în 2016, comparativ cu anul 2015 unde din totalul de 113 decese, 41 au avut ca si cauză boli neoplazice, ceea ce reprezintă 36,28% din total. În toate cazurile au fost sesizate organele de cercetare penală şi în niciun caz nu s-a constatat culpa angajaţilor”, potrivit sursei citate.