Administrator Hidroelectrica: Orice atac al băncilor asupra companiei este un atac asupra statului

Băncile au câştigat "sute de milioane de euro" din finanţarea Hidroelectrica, iar orice atac al instituţiilor de credit la adresa companiei este privit ca un atac asupra statului român, a declarat luni Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
Economica.net - lun, 13 aug. 2012, 13:00
Administrator Hidroelectrica: Orice atac al băncilor asupra companiei este un atac asupra statului

„Orice atac al băncilor la adresa Hidroelectrica este atac asupra statului român. Băncile au câştigat sute de milioane de euro din relaţia cu Hidroelectrica şi le asigur că şi de acum vor câştiga la fel de mult. (…) În fiecare joi ne vedem cu băncile, au început să fie mai rezonabile. La început ne ameninţau cu ruperea contractelor, acum în insolvenţă este imposibil”, a afirmat Borza într-o conferinţă de presă.

În momentul intrării Hidroelectrica aintrat în insolvenţă, în luna mai, mai mulţi bancheri au criticat în termeni duri decizia Guvernului, afirmând că în urma acestei hotărâri băncile care au creditat Hidrolectrica vor fi nevoite să constituie provizioane, iar investitorii străini vor privi cu neîncredere România.

Borza a adăugat că în urmă cu două săptămâni banca elveţiană UBS a decis să denunţe unilateral un contract de credit cu Hidroelectrica, credit garantat de stat, iar pentru a nu se pune problema executării scrisorii de garanţie, Hidroelectrica a plătit din fonduri proprii o rată de patru milioane de franci elveţieni.

Potrivit lui Borza, prin denunţarea a şase dintre contractele directe de vânzare a energiei de către Hidroelectrica, băncile „au fost văduvite de nişte garanţii”.

„Aceste contracte erau necesare băncilor, le dădeau un anumit confort. Indicatorii economici ai Hidroelectrica nu sunt deloc bancabili, nici anul trecut nu au fost. (…) Compania este puţin tentantă pentru bănci”, a afirmat Borza.

În procesul de renegociere a contractelor directe a energiei, Euro Insol a reziliat acordurile cu companiile Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, Energy Holding, EFT AG, EFT România şi Euro P.E.C.

Hidroelectrica are credite contractate pe termen scurt de la ING (38 milioane lei), Alpha Bank România (80 milioane lei), BRD (300 milioane lei), Citibank Europe (46 milioane dolari), RBS Bank (32 milioane euro), Libra Bank (13,5 milioane lei) şi Banca Transilvania (120 milioane lei).

Compania are contracte de finanţare pe termen lung cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (110 milioane dolari), UBS AG (circa 30 milioane franci elveţieni), Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (66 milioane euro), Citi International (75 milioane euro), ING Bank Amsterdam (60 milioane euro), BCR (50 milioane euro) şi Unicredit Bank Austria (117,3 milioane euro).

Borza a mai spus că, în condiţii normale, Hidroelectrica ar putea înregistra anul viitor un profit de 50 milioane euro, iar în 2012 câştigul companiei ar putea fi mai mare faţă de nivelul de un milion de euro din 2011.

Hidroelectrica este afectată sever de doi ani de secetă, cauză din care a înregistrat o producţie slabă de energie şi pierderi de 30 milioane de lei în primul semestru al acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...