Administratorii Electrica vor să-şi dea indemnizații nelimitate şi compensaţii de zeci de mii de euro la plecare, de fiecare

Printre propunerile care urmează să fie votate de acționarii companiei Electrica în ședința AGA de la jumătatea lunii viitoare se numără și două care, dacă vor fi votate, au darul de a băga în buzunarele administratorilor mult mai mulți bani decât în prezent. Asta chiar și după ce pleacă din companie.
Mihai Nicuţ - mie, 25 sept. 2019, 09:02
Administratorii Electrica vor să-şi dea indemnizații nelimitate şi compensaţii de zeci de mii de euro la plecare, de fiecare

Mai întâi, iată care sunt propunerile în cauză:

Aprobarea propunerii de modificare a Politicii de Remunerare pentru Administratori și Directori Executivi în vigoare la nivelul Companiei, prin eliminarea următorului paragraf de la art. 4.1. „Consiliul de administrație”, litera ii.:„Numărul anual de ședințe pentru care urmează a fi acordată indemnizația este limitat la 12 în cazul CA și la 6 ședințe pentru fiecare comitet în parte. Ședințe suplimentare ale comitetelor pot fi organizate numai în situații excepționale, în conformitate cu decizia președinților care sunt responsabili de organizarea eficientă a agendei de lucru și a activității. Cu toate acestea, doar o singură astfel de reuniune suplimentară va fi remunerată, pentru fiecare comitet.”

Aprobarea propunerii de modificare a Politicii de Remunerare pentru Administratori și Directori Executivi în vigoare la nivelul Companiei, prin completarea art. 4.1. „Consiliul de administrație”, cu litera viii. care va avea următorul conținut: „Administratorii vor beneficia de o Compensaţie de neconcurenţă în cuantum de 12 Remunerații Lunare Fixe Brute, clauza producând efecte pe teritoriul Uniunii Europene. Compensaţia de neconcurență se va putea aplica numai în situaţia în care Administratorii nu vor mai deţine nicio funcţie în cadrul Companiei şi/sau în cadrul Grupului Electrica ulterior încetării Contractulelor de Mandat.”

Să le luăm pe rând.

În primul caz, așadar, membrii Consiliului de Administrație ar putea avea mai mult de 12 ședințe plătite pe an, din moment ce se ridică această limită. Potrivit politicii de remunerare existentă în cadrul Electrica, fiecare membru al CA primește 1.000 de euro pentru fiecare ședință a CA la care participă. Deci, cu cât mai multe ședințe CA, cu atât mai multe mii de euro. Câte, nu se știe, teoretic numărul ședințelor este nelimitat, așa cum reiese din propunere.

Ședințele pentru fiecare comitet (sunt trei la nivelul companiei, de Nominalizare şi Remunerare, cel de Strategie şi Guvernanţă Corporativă şi cel de Audit şi Risc) sunt și ele remunerate cu 1.000 de euro de persoană (1.200 pentru președinte). Din faptul că se dorește eliminarea plafonului de șase astfel de comitete (plus unul, pentru situații excepționale), înțelegem, iarăși, că, la limită, numărul lor poate fi nelimitat. La fel, cu cât mai multe ședințe, cu atât mai multe mii de euro.

În ambele situații, sumele sunt brute.

Acum, indemnizația de neconcurență. Propunerea este ca, atunci când administratorii nu vor mai deține vreo funcție în Electrica, adică vor fi schimbați, să primească 12 salarii brute lunare. Vă spunem că, în momentul de față, membrii CA Electrica au o remunerație lunară fixă brută de 3.630 de euro, iar președintele CA 4.985 de euro. Deci, la plecare fiecare ar primi această sumă înmulțită cu 12. Deci cel puțin 43.500 de euro, brut, doar de aici.

Asta deși suntem în fața a două situații. Prima: este neuzual ca o companie să ofere o compensaţie de neconcurenţă celor care pleacă din companie având funcţii neexecutive, acest bonus, care este de fapt o garanţie a companiei că omul nu pleacă la concurenţă, fiind plătit doar directorilor. A doua: nu este specificat clar ce înseamnă această clauza: la ce tip de companie nu poate lucra cel care va pleca din funcția de adminstrator de la Electrica și în ce poziie. Oricum, chiar în momentul de față unul dintre administratorii neexecutivi ai Electrica, Bogdan Iliescu este și membru în Consiliul de Administrație al Transgaz.

Administratorii vor această indemnizație de neconcurență la plecare în condiiile în care, și acum, pe actualul sistem, pleacă oricum cu mulți bani de la Electrica dacă sunt dați afară înainte de termen. Asta pentru că au parte de o despăgubire, în cazul unei revocări nejustificate din funcție. Dacă este revocat când mai avea mai mult de un an de mandate, primește o despăgubire egală cu valoarea remuneratiei lunare fixe calculata pe o perioada de 12 luni. Așadar, tot ca mai sus, 43.500 de euro de persoană.

Cine sunt fericiții

Electrica are şapte membri în Consiliul de Administraţie. Iată componenţa:

Valentin Radu (preşedinte)

Gicu Iorga

Bogdan Iliescu

Ramona Ungur

Dragoş Andrei

Niculae Havrileţ

Radu Florescu

Electrica are şi trei comitete, unde sunt membri cei din CA, respectiv Comitetul de Nominalizare şi Remunerare, cel de Strategie şi Guvernanţă Corporativă şi cel de Audit şi Risc. În primul, Bogdan Iliescu este preşedinte, Iorga şi Radu sunt membri, în al doilea Radu este preşedinte iar Havrileţ şi Andrei membri, iar în al treilea Ungur este preşedinte, iar Iliescu şi Florescu membri.

Precedentul

În primăvara acestui an, administratorii Electrica au mai avut o tentativă de a-și crește indemnizațiile și plățile compensatorii, tot pe baza unor propuneri în AGA, despre care, după ce am scris, au picat la vot pentru că reprezentanții Ministerului Energiei (statul e cel mai mare acționar al Electrica, chiar dacă nu majoritar) au votat împotrivă.

Detalii, aici:

Electrica SA, vârful luxului corporatist din România: la plecarea din firmă, membrii CA pot primi până la 400.000 de euro fiecare

Te-ar mai putea interesa și
Portugalia – Excedentul bugetar s-a atenuat uşor până la 1% din PIB
Portugalia – Excedentul bugetar s-a atenuat uşor până la 1% din PIB
Portugalia a înregistrat în perioada septembrie 2023 - septembrie 2024 un excedent bugetar de 1% din PIB, faţă de un surplus de 1,2% din PIB în urmă cu un an, arată datele Institutului......
Mirela Covașă, fost director financiar la NEPI Rockcastle, numită membru al Consiliului de Administrație al CPI Property Group, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din România
Mirela Covașă, fost director financiar la NEPI Rockcastle, numită membru al Consiliului de Administrație al CPI Property ...
Mirela Covașă, care a fost director financiar al NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, a fost ...
Scurtă istorie a anului 2024. Inflație, revolte și schimbări de raporturi de putere mai peste tot în lume
Scurtă istorie a anului 2024. Inflație, revolte și schimbări de raporturi de putere mai peste tot în lume
Inflația a scăzut în majoritatea economiilor din lume în 2024, dar alegătorilor nu le-a păsat. Supărați de creșterea ...
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
China a aprobat construcţia a ceea ce va fi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume, demarând un proiect ambiţios la ...