Administratorii fondurilor de acţiuni vor impozit diferenţiat în funcţie de perioada de deţinere

Economica.net
02 11. 2018
bursa_578754763_03531300

„În urmă cu vreo opt ani, a fost o perioadă, cred că un an şi jumătate, în care impozitul a fost diferenţiat. Dacă stăteai un an de zile aveai impozitul 1%, dacă aveai o investiţie mai scurtă aveai 16%. În cadrul Asociaţiei Administratorilor de Fonduri cred că au fost patru întâlniri şi nu mai ştiu câte adrese către Ministerul de Finanţe în care să arătăm că de fapt un impozit diferenţiat, dar nu neapărat pe un an – noi am încercat să ne ducem cu calculele pentru a merge pe un impozit redus în cazul situaţiei investiţiilor la 3-4 ani – arăta un câştig pentru bugetul statului din veniturile de aici. La ultima solicitare adresată MFP, de acum două luni, propunerea de impozit a fost zero pentru investiţii de minimum doi ani”, a declarat Horia Gustă.

Potrivit acestuia, calculele arată că, având un astfel de impozit, bugetul câştigă, iar investitori sunt învăţaţi să economisească pe termen mai lung.

„Noi, astăzi, ne confruntăm ca piaţă cu situaţiile în care am făcut 2%, am ieşit, am făcut 5%, am ieşit. În momentul în care stai 3-4 ani prinzi şi creşterea economică a lui BET-TR de 153% şi îţi dai seama care este avantajul în situaţia în care ai aşteptat atât. Noi o să continuăm la Ministerul de Finanţe. Sper să îi convingem că aşa vom aduce valoarea şi aşa vom aduce investitorii mai aproape de investiţia în acţiuni, care nu este numai speculativă”, a mai spus Horia Gustă.