Administratorul Elcen cere modificarea rapidă a legislației, fără de care sistemul de termoficare va intra în colaps la iarnă
Pe scurt, Sierra Quadrant solicită imperios modificarea legislației în sensul instituirii obligației, pentru Primării, de a achita subvenția pentru energia termică, inclusiv în avans, fără de care alimentarea cu energie termică, în acest caz a Bucureștiului, va intra în colaps la iarnă.
Avertismentul vine după situația din iarna și primăvara trecute, când alimentarea a fost la un pas să fie oprită, pentru că Primăria Capitalei, și ea văduvită de alocările de la bugetul central, nu a putut plăti la timp subvenția, ceea ce a cauzat probleme pentru Elcen în plata combusitibilului, adică a gazelor livrate de Radet. Situația a fost rezolvată, doar parțial, în urma accesării de către Primărie a unui împrumut de la Trezorerie, dar sumele au acoperit o parte din datoriile trecute, așa că situația se va perpetua, dacă nu se instituie imperios obligația de a se asigura în avans subvenția.
Iată, detaliat, solicitarea adminstratorului Elcen:
Modificările legislative necesare vizează următoarele patru mari direcții de acțiune:
1. Asigurarea din bugetele locale a sumelor necesare acoperirii subvenției.
În teorie, RADET are pârghiile necesare pentru a sesiza Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) cu privire la neefectuarea plăților de către PMB în contul subvenției, astfel încât să poată fi emis un ordin comun de ministru prin care să fie alocate bugetelor locale cote defalcate din impozitul pe venit, strict pentru plata furnizorilor de energie.
În practică, PMB (care a înființat, a organizat, coordonează, monitorizează și controlează RADET) nu achită subvenția către RADET, care la rândul său nu plătește producătorii de energie termică, neexistând niciun fel de sancțiune pentru această inacțiune. În plus, producătorii de energie, cei mai afectați de neplata subvenției, nu au la dispoziție nicio posibilitate de a sesiza autoritățile competente.
De aceea, considerăm necesară completarea art. 3 alin. (5) din din OG 36/2006, cu prevederi care să permită producătorilor de energie termică să poată sesiza direct MDRAP, în vederea emiterii ordinului comun de ministru prin care să fie alocate cotele defalcate din impozitul pe venit pentru bugetele locale, aceste sume urmând să fie virate în conturile escrow ale furnizorilor de energie termică. De asemenea, apreciem că se impune stabilirea unei sancțiuni semnificative aplicabilă autorităților administrației publice locale care nu cuprind în bugetul local sumele necesare plății subvenției.
2. Necesitatea instituirii unei obligații în sarcina autorităților administrației publice locale pentru acordarea în avans a subvenției.
PMB a aprobat și a semnat cu foarte mare întârziere Convenția de justificare a avansurilor pentru sezonul de termoficare 2018-2019. Cu toate acestea, nu doar că ELCEN nu a beneficiat de acordarea în avans pentru luna noiembrie 2018 a subvenției, dar, începand cu ianuarie 2019, PMB nu a mai efectuat nicio plată către ELCEN și ROMGAZ până la data de 12.07.2019.
Nerespectarea unui angajament de o asemenea amploare și importanță de către PMB a condus la afectarea semnificativă a activității ELCEN și la transformarea de facto a acestei Convenții într-un mecanism juridic inoperabil pentru sezonul de termoficare 2018-2019.
De aceea, considerăm necesară modificarea/completarea art. 5 și 51 din OG 36/2006 astfel încât autoritatea locală să fie obligată să plătească pe tot parcursul anului acest avans, în cazul în care furnizorul aflat în coordonarea și monitorizarea autorității locale (în cazul de față, RADET) nu are resursele materiale necesare constituirii unei garanții în beneficiul producătorului care îi livrează agentul termic.
De asemenea, apreciem că se impune stabilirea unei sancțiuni semnificative aplicabilă autorităților administrației publice locale care nu-și onorează obligațiile asumate privind plata în avans a subvenției
3. Tratamentul aplicat pierderilor financiare și tehnologice induse de prestarea serviciilor publice de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice.
Pierderile înregistrate de RADET din cauza instalaţiilor de transport şi distribuţie a energiei termice care au un grad avansat de uzură, peste 80% având o vechime în funcţionare de peste 20 de ani, sunt de notorietate publică.
Cu toate acestea, deși OG 36/2006 prevede la art. 52 alin. (1) că aceste pierderi pot fi acoperite din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, acest lucru nu s-a întâmplat în cazul PMB decât în anul 2017, deși RADET era în dezechilibru bugetar încă de la intrarea în vigoare a OG 36/2006.
De aceea, considerăm necesară modificarea/completarea art. 52 alin. (1) din OG 36/2006 în sensul de a obliga unitățile administrativ-teritoriale să își bugeteze și să plătească în anul următor pentru anul precedent pierderile induse de prestarea serviciilor publice de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat, înregistrate de operatorii economici din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale. Aceste sume se vor vărsa în conturile de tip ESCROW ale furnizorilor de energie termică.
De asemenea, apreciem că se impune stabilirea unei sancțiuni semnificative aplicabilă autorităților administrației publice locale care nu-și onorează obligațiile asumate privind bugetarea acestor sume.
4. Necesitatea modificării O.U.G. 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi a gazelor naturale pentru populaţie.
Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG 115/2001, producătorii și distribuitorii de energie termică au obligaţia să deschidă împreună cu distribuitori de gaze naturale conturi de tip ESCROW.
În cadrul contractului semnat de RADET cu ceilalți actori implicați în producerea și distribuția energiei termice, a fost identificată o problemă care poate conduce la un blocaj economic considerabil, ca urmare a faptului că noul furnizor care ar lua locul celui care își încetează activitatea (cazul foarte probabil al RADET) are posibilitatea blocării semnării unui nou contract de cont ESCROW, prin emiterea de pretenții care să afecteze interesele comerciale ale celorlalți semnatari ai acordului.
De aceea, considerăm necesară modificarea/completarea OUG 115/2001 cu prevederi care să instituie în sarcina ANRE un mecanism de control, supraveghere și soluționare a diferendelor la semnarea sau modificarea acestor contracte de tip ESCROW.
De asemenea, apreciem că amenda cuprinsă între 5.000-10.000 lei pentru refuzul semnării contractului, dar și pentru încasarea sumelor în alte conturi decât cele de tip ESCROW este nesemnificativă și nu descurajează astfel de comportamente.